FILM: Winter Sleep, de Nuri Bilge Ceylan




Winter Sleep e tipul de film care intimidează cu magnitudinea lui, căruia îi poți aprecia precizia de la un capăt la celălalt, dar care îți lasă un sentiment de lipsă de continuitate, nu în scenariu, nu în cazul filmului în sine, ci în ce a (nu) reușit să fisureze în spectator. Este, clar, cel mai amplu film al lui Ceylan din foarte multe puncte de vedere: frescă în mărimi naturale a unei familii, cu spațiul lăsat să respire între cameră și setting-uri (inclusiv personaje). În trei ore și ceva, Ceylan își concentrează toată forța să își privească personajele din toate unghiurile posibile, în cea mai mare transparență.

În prim-plan, avem un actor de teatru din Istanbul, retras cu nevastă și soră în casa troglodită din Cappadocia, transformată în pensiune pentru turiști japonezi, ale cărui păcate sunt multe și asfixiante: suficiență, snobism, posesivitate și orgoliu. Atmosfera e cehoviană, cu un început de iarnă care invită la refugiu, iar o familie care trebuie să treacă iarna, este nevoită să își omoare timpul cu intrigile inventate ale păturilor care dispun de bani și mult timp liber.

Filmul e gândit în lungi scene de dialog, tatonând forma teatrului de apartament, în care Ceylan își confruntă personajele unele cu altele, potențându-le caracterizarea. La finele lui, personajele nu mai au secrete, sunt epuizate de gânduri și gesturi. Începi să le cunoști prea bine, și să intuiești și rețeta demonstrativă a lui Ceylan, iar probabil de aici își trage originea și lipsa de atașament față de film. Prin măsura chirurgicală cu care turcul măsoară fiecare metru de peliculă, scapă din vedere că, la final, misterul s-a disipat. E probabil unul dintre cele mai bune exemple de film care te invită să savurezi un roman de Dostoievksi pentru a-ți satisface foamea încă prezentă.

Literaturii clasice nu îi revin doar personajele și originile lor - vechiul moșier țarist fiind înlocuit de bogatul proprietar imobiliar, clasica nevastă mai tânără legată de casa boierească, înlocuită cu cea ținută departe de civilizația Istanbulului, transformată în binefăcător social -, dar și câteva motive care asigură probabil componenta cea mai prizabilă a întregului film, mișcându-l, dându-i zvâc și sens. Vorbesc de conflictele care transcend acțiunea în sine, animate de valori sau tare, tranzacționate în sensul lor strict literar. O scenă mi-a atras atenția, probabil și cea mai frumoasă: nevasta vine să stingă conflcitul dintre proprietar și chiriaș, oferind celui din urmă o sumă de bani cu care să plătească chiria. Îl știm pe Ceylan din A fost odată în Anatolia, fascinat de figuri și de clar-obscururi, cu acel polițist fascinat de fața luminată de lampa unei fete. În Winter Sleep, lumina jucândă a focului din șemineu îi dă tatălui ofensat de ofertă o aură de disperare și nebunie, cu ochii negri bulbucați.

Dar poate că meritul incontestabil al filmului este maniera fără cusur de a trata Winter Sleep drept o poveste clasică, demnă de intrigile literaturii ruse din vremea țarilor (atât de dragă multor regizori turci), adusă în secolul XXI, fără a face uz de recuzita unui alt secol. E un timp voit ambiguu în care se petrece acțiunea, de prezența post-modernității aducându-ți aminte poate doar calculatorul la care va fi scris viitorul dicționar de teatru turc. Nu e o manieră nouă de a privi timpul pentru regizorul turc. În Kasaba, la focul de tabără, poveștile despre trecutul familiei erau evocate ca și cum s-ar petrece sub ochii celor prezenți.

Winter Sleep / Kis uykusu
r. Nuri Bilge Ceylan
Turcia, 2014

0 comentarii:

comentează-te!