[Octombrie e Special] Michel Deville / Adorable menteuse

adorable-menteuse-img-38459
Juliette (Marina Vlady) şi Sophie (Macha Méril) sunt două surori care se plictisesc suficient de tare, încât să abereze sentimental. La Deville, nu e loc de probleme cosmologice, ci de futilităţile vieţii sentimentale. Şi ca să aprofundeze problematica, Juliette este o frumoasă, cu un real fetiş pentru minciună (băieţii care roiesc în jurul ei sunt fraierii), iar sora este fin naivă, incapabilă să se dedubleze. Adorable menteuse e împărţit în două: una când vânătorul îşi urmăreşte vânatul, o doua când vânătorul devine vânat. Am văzut, la Deville, toată joaca relaţiilor sociale ţin de seducţie, care implică multe: simulacru, falsitate, dans şi curtoazie, preţiozitate în dialog (în sensul lui Marivaux). Personajul lui Vlady, dând o lecţie de supravieţuire, va spune surorii: „Mentir c’est amusant. C’est comme un roman. Seulement, au lieu d’écrire ce qu’on invente, on le vit.” Şi pentru că plictisul este continuu şi trebuie hrănit, Juliette se decide să îşi seducă vecinul de bloc, un personaj misterios porelcit Tartuffe, cu faţa unui mafiot discret care frecventează Place Pigalle. Iar acum se petrece mutaţia în scenariu: de la un film al frivolităţii de apartament, cu gagici frumoase legănându-se în balansoar în pijamale, şi de la petreceri bucolic-impresioniste (à la Renoir), ajungem la un semi-film poliţist, cu Vlady în rol de spion angelic coborât din apartamentul virginal în străzile dosnice din Clichy-Pigalle. Deville preia codurile filmelor cu urmăriri, dar niciodată şi pe cele ale toposului infect – Clichy-Pigalle, fost loc mitic al barurilor de noapte, al prostituatelor şi peştilor, al cinematografelor porno.

1962 adorable menteuse michel deville_53 1962 adorable menteuse michel deville_56 1962 adorable menteuse michel deville_125 1962 adorable menteuse michel deville_129 1962 adorable menteuse michel deville_185 1962 adorable menteuse michel deville_186 1962 adorable menteuse michel deville_191 1962 adorable menteuse michel deville_289

Adorable menteuse
r. Michel Deville
Franţa, 1961

0 comentarii:

comentează-te!