[Octombrie e Special] Jean Rouch / Hipopotamilor nu le place muzica

bataille_sur_le_grand_fleuve rouch emmerdeur 
Spuneam că în cariera cinematografică a lui Rouch, hazardul a jucat un rol foarte important pe toate planurile. Iar Bataille sur le grand fleuve e un foarte bun aperitiv care să introducă crezul filmic al francezului. În anii ’40-’50, Rouch a fost interest mai mult de componenenta etnografică a demersurilor sale cinematografice. Filmatul din mână nu s-a născut dintr-o iniţiativă calculată. În 1950, suntem încă tributari tradiţiei cinematografice, iar faptul că în fimare te lipseşti de un trepdied, de exemplu, e o adevărată blasfemie neprofesională. Se spune că Rouch a fost nevoit să filmeze fără trepied, din mână, pentru că pur şi simplu a pierdut trepiedul prin mlaştinile africane. O întâmplare banală naşte o revelaţie pe care auteur-ii nouvelle-vague-ului francez, primii care vor avea curaj să confrunte actorul cu spectatorul, o recunosc drept una dintre momentele capitale de influenţă a unui nou fel de a face film, dar şi de a-l privi.

În Bataille sur le grand fleuve (întâlnit şi sub denumirea de Chasse à l'hippopotame), Rouch urmăreşte o vânătoare de hipopotami pe Niger, cei care atacă orezăriile localnicilor, precedată de incantaţii ale spiritelor apelor care să le dea voie să omoare şi un ritual de înarmare. Vocea din off este cea a lui Rouch însuşi. Deşi pare un reportaj realizat după cele mai bune practici cinematografice (francezul avea deja ani buni de lucru cu camera), documentarul e foarte important pentru istoria teoretică a cinematografiei. Pentru prima oară, Rouch îşi depăşeşte limitele sale fizice: reportajele sale anterioare reflectau un eveniment desfăşurat de-a lungul unei singure zile, sau cel puţin limitat ca timp. Vânătoarea de faţă a fost „privită” în schimb de-a lungul a mai multe luni de zile, dintr-o barcă tradiţională. Şi pentru prima dată, identifică oportunitatea de a povesti, în schimbul relatării. De aici şi titlul - Bataille sur le grand fleuve – în schimbul naturii descriptive a unui titlu precum Chasse à l'hippopotame. Intervine elementul dramatic – un adevărat ritual al povestirii. Însă nu neapărat pentru aceste lucruri ar trebui consemnat documentarul, ci mai ales pentru demersul teoretic important pe care l-a provocat ulterior.

Primii ani de activitate ca etnolog, ca ucenic al lui Marcel Griaule, au fost finanţaţi din fondurile Muzeului Omului (astăzi, Muzeul Imigraţiei), apoi de France Actualité (pentru care trebuia să realizeze o serie de reportaje care precedau filmele din cinematografe). O primă variantă a scurt-metrajului a fost montată de un distribuitor particular care a transformat filmul într-un pornografic reportaj de fapt divers, care punea accent pe latura senzaţională a vânătorii. Incantaţia spiritelor a fost mutată la finalul filmului, şi prezentată ca practică de mulţumire către zei pentru că vânătoarea a fost un succes, asigurându-le hrana (influenţa structurilor logice ale religiei creştine). Mai mult, filmul deschidea Stromboli de Roberto Rossellini, durata era redusă la 13 minute (faţă de cele 30, montate de Rouch), iar povestea era susţinută de un comentator sportiv (care, printre altele, găzduia Turul Franţei).

La câţiva ani de la filmare, Rouch reuşeşte să revină în satul unde filmase, intenţionând să proiecteze filmul (varianta sa) sătenilor. Evident, sunt foarte multe observaţii care s-au făcut pe marginea întâlnirii unor analfabeţi filmic (deşi news-reel-uirile cu ştiri franceze circulau) cu scurt-metrajul – unii au fost fascinaţi de apariţia în film a unor oameni care muriseră, punând prezenţa lor în film pe seama spiritelor – însă observaţia pe care Rouch o primeşte, şi care va influenţa cinematografia lui ulterior, va fi aceea că în timpul unei vănători nu există muzică. Francezul inserase pe lângă comentariu, un fundal muzical ilustrat de cântece tradiţionale songhay (tribul local), non-diegetice în raport cu realitatea filmată. O altă observaţie, amuzantă de altfel, a fost că vânătoarea se face în linişte, iar muzica nu ar face altceva decât să sperie hipopotamii. Evenimentul e important: o expunere a individului la alteritate prin intermediul filmului. Din acel moment, se naşte exorcizarea muzicii din filmele realiste.

Bataille sur le grand fleuve
Franţa / filmat între februarie-mai 1951

0 comentarii:

comentează-te!