[Octombrie e Special] Jean Rouch / Etno-ficţiune

jaguar jean rouch_45

Jaguar a fost realizat de Rouch în perioada „Accra”. Iar spre deosebire de Les maîtres fous, e debutul lui în ficţiune (deşi multe dintre scurt-metrajele anterioare anunţau accente poetic-ficţionale – vezi, de exemplu, hipopotamul dădăcit din Bataille sur le grand fleuve). Vorbim de o ficţiune rouch-iană, un melanj de improvizaţie şi studiu antropologic audio-vizual, formă pe care francezul o va cataloga drept etno-ficţiune. Rouch s-a situat mereu într-o zonă ambiguă de compromis între realitate (obiectul privit) şi naraţiune (filtrul pe care autorul, cel din spatele camerei, îl aplică expunerii).

Cronologic, Jaguar a fost realizat în anii ’54-’55, dar finalizat în camera de montaj de abia în anii ’60, mult după realizarea lui Moi un noir. În film, trei nigerieni provenind din zona rurală iau calea Ghanei pentru a presta munci sezoniere într-o zonă activă economic. Cu figura unui road-movie, în care cei trei parcurg în film distanţa pe jos, şi implicit iau contact cu diverse triburi izolate (în realitate, întreaga echipă a fost transportată cu o maşină de teren condusă de însuşi Rouch), Jaguar ia forma unui jurnal de călătorie. Rouch însuşi foloseşte pronumele „nous” pentru a vorbi de grupul-vedetă al călătoriei – cei trei protagonişti, la care se adaugă Rouch însuşi, ca martor, din spatele camerei, ca actor absent. 

Mai mult, la vremea filmărilor, condiţiile tehnice care să răspundă unui filmat spontan erau precare. Până să îşi pefecţioneze el însuşi camera, Rouch improvizezază. Filmele lui, imprimate pe 16 mm de regulă, nu puteau aduce la acelaşi numitor comun sunetul şi imaginea. Camera de filmat capta imaginea, iar în paralel, un magnetofon înregistra banda sunet. Încă o dată, constrângerile materiale anunţă amurgul unei noi estetici cinematografice. În Jaguar, sunetul şi imaginea sunt decalate (îi vor urma şi alte filme). Mai mult, există un murmur al străzii, sunetul diegetic, dar şi comentariul personajului „nous” realizat în studio, în care actorii filmului sunt invitaţi să reproducă replicile, pe care fie le ghicesc aproape de sincronizare, fie bănuiesc să le fi spus. Nu există un script care să fi consemnat dialogul. Iar de aici se naşte problema alterităţii la Rouch, extrem de importantă şi originală. Francezul îşi invită personajele/ actorii să ilustreze filmul prin dialog, prin replici, prin comentarii la adresa a ceea ce s-a filmat – ei ca actori, şi lucrurile întâlnite pe drum. Însă vocile din off sunt amestecate, interşanjabile, neputând să le identifici. Această ambiguitate intenţionată răspunde la ce Rouch dorea să obţină: o definiţie a muncii lui. Când încerci să surprinzi o cultură sau un grupuscul, nu eşti nevoit să foloseşti un termen generalizator, care îi include pe toţi, neglijând individul? Prin filmele sale, Rouch nu a încercat niciodată să se îmbete cu apă rece. Aparatul de filmat limitează percepţia asupra realităţii, chiar o deformează, iar ţinutul unei camere în mână şi folositul ei ar trebui să fie o bună oportunitate de a exploata, de fapt, modul în care filmul refiltrează realitatea. Ba chiar mai mult, să observi cum un grup, o comunitate sau un individ se privesc în oglinda a ceea ce s-a filmat, cum îşi percep umbra, corpul mişcând, mijlocit fiind de pelicula filmată.

Vorbim de un subiect colectiv (nous) pentru că Rouch pune la îndoială puterea unui film de a face o poză completă a unei culturi, interesat mai puţin de judecăţile de valoare, liniile directoare ale unei comunităţi, şi mai mult de experienţa individuală a cuiva dintr-o comunitate aleasă. Trei indivizi cu ocupaţii diferite (un păstor, un pescar şi un scrib) devin un amalgam al unei singure conştiinţe.

De-a lungul drumului, cei trei parcurg zonele ocupate de mai multe comunităţi etnice. Firul logic al lui Rouch este unul complex. În primul rând va face o separaţie foarte clară între materialul filmat, realitatea filmată şi filtrul celor trei personaje. Materialul filmat acoperă zone de ficţiune spontană – cadre cu cei trei călători - şi observaţie etnografică, pur ştiinţifică, a comunităţilor întâlnite pe drum. Realitatea pură nu poate fi niciodată acoperită de camera de filmat, iar studioul de înregistrări şi montaj poate doar facilita întânirea celor trei personaje cu realitatea filmică. Mai mult, Rouch abordează şi problema alterităţii . Nu doar că cei trei, aflaţi în studio, sunt puşi să urmărească materialul filmat şi invitaţi să reacţioneze spontan, dar întâlnirea cu filmul facilitează şi privirea faţă în faţă a altor comunităţi diferite de a lor. Aşa este cazul tribului somba, care umblă în pielea goală, poartă tatuaje iar pielea le este perforată de tot felul de podoabe, motiv de glumă chiar şi pentru ei, indivizi proveniţi dintr-o comunitate islamizată, dar în care se simt încă reminescenţe ancestrale. Studiatul devine observator şi reinterpretează codurile culturale.

Jaguar
r. Jean Rouch
Franţa / filmat în 1955, lansat în 1967

0 comentarii:

comentează-te!