[Octombrie e Special] Jan Bucquoy / Camping Cosmos

Camping Cosmos funcţionează ca un sequel al La vie sexuelle des belges 1950-1978, realizat în acelaşi spirit al absurdului, dar cu un mare progres în materie de fluiditate: scheciurile sunt mai bine legate, iar probabil că la asta a contribuit şi toposul unic în care se petrece toată acţiunea, un camping de vacanţă de la Marea Nordului. Sâmburele de inspiraţie îşi trage seva tot din biografia lui Bucquoy, în postura de animator cultural, care trebuie să dezvolte/ocupe timpul turiştilor între două refluxuri. Marea vedetă a teberei: o piesă de Bertolt Brecht - Mère Courage -, care însă se dovedeşte un eşec în materie de interes. Mai mulţi participanţi au concursurile de Miss Cosmos şi de cântat, cât şi cabina unei flamande care se prostituează. Fauna locului este delicioasă: un animator radio cu look-ul unui Tintin (inclusiv moţul şi câinele) care vomită ori de câte ori face sex, o Cicciolina diformă (Lolo Ferrari, o franceză născută în Grasse, care în vremea filmărilor, avea cei mai grei sâni siliconaţi din lume – 3 kg fiecare), în cătutarea orgasmului şi filmată în stilul Pamelei Anderson din Baywatch, o nevastă neîmplinită aflată în căutarea aventurii, săturată de mirosul de frites belgieni pe care îi vinde. Oricât de excentrice ar părea personajele, evocându-le, talentul lui Bucquoy în asta stă: să plaseze absurdul, hilarul în realitate în nota cea mai plată, lipsită de emfază. Se naşte un suprarealism elegant, fără şocuri şi îngroşări. E viaţa despre care vorbeşte Bucquoy, probabil cel mai bun teoretician al absurdului politic şi societal belgian, iar primele lui filme sunt atitudini prin care constată urâţenia vieţii şi pe care el are datoria să o perfecteze măcar prin umor. În spatele discursului, se ascunde un individ mai degrabă resemnat, care constată că oamenilor nu le arde nici de cursuri de preparat substanţe inflamabile, nici de instrucţie socialistă, şi că totul s-a transformat într-un kitsch consumerist (simpatic, ce-i drept).

camping cosmos jan bucquoy_03 camping cosmos jan bucquoy_04 camping cosmos jan bucquoy_07 camping cosmos jan bucquoy_23 camping cosmos jan bucquoy_28 camping cosmos jan bucquoy_49 camping cosmos jan bucquoy_57

Camping Cosmos
r. Jan Bucquoy
Belgia, 1996

0 comentarii:

comentează-te!