FILM: Les Garçons et Guillaume, à table !, de Guillaume Gallienne

Les-Garcôns-et-Guillaume-a-table-3

Vineri seară, Les Garçons et Guillaume, à table! a fost declarat cel mai bun film francez, la Premiile César, decizie complez contestabilă şi chiar ruşinoasă. Nu şi foarte suprinzătoare. Orice eveniment de tipul ăsta are darul să salte filme nerecomandabile, şi să îngroape altele (inclusiv prin neselectare). E adevărat, filmul cu pricina a fost un succes de vânzări, şi cu o cotă de profitabiltate enormă.
Filmul lui Guillaume Gallienne a avut ca punct de plecare o piesă de teatru omonimă, un one-man-show mai exact, în care actorul (acum şi regizorul) îşi prostituia relaţia din adolescenţă pe care a avut-o, în principal, cu mama.  Intriga e formulată de la bun început: „Primele amintiri care mă leagă de mama sunt cele pe care le am de la patru sau cinci ani. Ne chema să mâncăm, pe mine şi pe fraţii mei, strigând: «Băieţii şi Guillaume, la masă!» iar ultima oară când am vorbit cu ea la telefon, mi-a închis, urându-mi: «Te sărut, draga mea!»; să spunem că între cele două enunţuri se află o mare neînţelegere.” Cum era de anticipat, Guillaume se confruntă cu o ştampilă pe care familia i-o impune, cum că este homo-, iar începe să o creadă. Dacă s-ar impune nevoia de a filosofa pe marginea temei, el cade pradă unei fascinaţii feminine timpurii materializată prin persoana mamei, o formă romanţioasă de a-şi motiva efeminarea. Evident că filmul e o dudă forţată, foarte antrenantă în mare, dar cu mari probleme de logică. Din nou, romantismul. 

Gândit ca un monolog, pe o scenă de teatru luminată doar cât personajul să fie vizibil, Guillaume evocă timpurile în care a devenit bărbat. Fascinat de mama cu lulea mereu în colţul gurii, încearcă să o imite şi să îi atragă atenţia. Ceea ce plecase ca un semn de distincţie în raport cu fraţii lui (Guillaume şi fraţii), devine o problemă de identitate în sânul familiei. Când semeni cu personajul pe care vrei să îl imiţi, te pierzi şi eşti trecut foarte uşor cu vederea. Ambiguitatea rolului – fată, băiat? – e punctul pe care filmul mizează de la un capă la celalalt, lucru care, evident, atrage râsul, plânsul, comicăria, cheia farselor. Pentru ca la finalul filmului, din neant, să apară rezolvarea tuturor incertitudinilor: iubita (cu care nu apucă să se culce, pentru că se termină filmul). Dar spectatorul răsuflă uşurat. Guillaume nu e gay, doar că nu practica tae bo.

________________________
Les Garçons et Guillaume, à table!
r. Guillaume Gallienne
Franţa, 2013