FILM: I Used to Be Darker, de Matthew Porterfield

În Putty Hill, Matthew Porterfield sonda un grup de indivizi legaţi mai mult sau mai puţin de tragedia morţii unui adolescent. În taxi, într-un salon de tatuaje sau într-o cameră de la mansarda poluată de sunetul strident al meciurilor de rugby difuzate în vreo duminică după-amiază, aceştia răspundeau unui intervievator aflat întotdeauna în spatele camerei, mereu cu întrebări uşor incisive. Era o manieră documentaristă de a gestiona un fapt ficţional şi prefigura o intimitate a lucrurilor mărunte pe care acest regizor american ştie să le exploateze în cel mai discret mod cu putinţă, fără urmă de pathos. 

I Used to Be Darker e o trecere inteligentă la ficţiunea completă. Taryn, o nord-irlandeză, renunţă să mai dea vreun semn de viaţă familiei, pleacă în America, pentru a plonja în derivă la uşa rudelor sale americane, pentru un acoperiş deasupra capului. Nu doar ea se află în derivă. Va fi martora unei scufundări de Titanic familial: mătuşa şi unchiul sunt pe punctul de a se despărţi, urmând un partaj material între cei doi. În paralel, fiica cuplului se află şi ea „în căutări”, personaj discret, care îşi sondează locul: e nehotărâtă dacă să rămână în casa tatălui său, sau să ia, definitiv, calea New-York-ului. 

Dacă pe hârtie, scenariul poate părea simplist (chiar inutil, punctat de clişeul Americii provinciale, uitate şi profunde), în I Used to Be Darker, Porterfield e un mic magician al discreţiei şi dozajului. Naturalismul cu care cocheta în Putty Hill e înlocuit aici de o melancolie alimentată muzical – foarte muzică folk care funcţionează precum un amic de călătorie – şi un spleen care nu mai e atât de darker, ci doar o stare naturală a lucrurilor de care individul se poate scutura prin trăiri artistice.

i used to be darker emmerdeur i used to be darker emmerdeur_03
______________________________
I Used to Be Darker
r. Matthew Porterfield
S.U.A., 2013