FILM: Jeune et jolie, de François Ozon



Mi-a plăcut la Ozon modul în care reuşeşte să manipuleze naturalismul în film. Punctul de plecare ar trebui să fie tocmai Regarde la mer, care anticipa frumuseţea din lucrurile scandaloase, poate chiar împotriva moralei. Treptat, treptat, filmele lui au devenit mai nuanţate, naturalismul fiind împletit cu o dorinţă de joacă cu imprevizibilul, cu normele. Cu Jeune et jolie, Ozon a încercat o altă abordare: sub o crustă de naturalism, proiectat pe toate planurile filmului, a vrut să îşi păstreze roşul scandalos al perversiunilor minţii, mutând agresivitatea transgresivă ozoniană din mizanscenă în cămăruţele pe care le-a vrut subtil ascunse ale unui singur personaj.

Marine Vacth a fost lansată în lumea filmului de Klapisch, cu al său Ma part du gâteau, pe post de model, cu puţine replici, dar numai bună pentru imaginile "carte postale" din Veneţia. Jeune et jolie ar fi putut să fie filmul care să o lanseze, dar nu s-a întâmplat. Vacth joacă rolul unei liceene de 17 ani care începe să se prostitueze. Nu pentru că ar proveni dintr-o familie lipsită de mijloace financiare. Nici ea nu ştie. Noi, nici atât. De aici, încep problemele. Ce şi-a dorit Ozon, probabil, a fost să creeze o povestioară foarte simpatică despre o minoră şi primii ei paşi în ale amorului. Nu şi-ar fi dorit nici să răspundă la un "De ce?", şi nici să îşi pună problema cauzelor. O detaşare de o interpretare psihologică o vedea drept o manieră foarte sinceră de a se juca, un film de dragul filmului, în care să se regăsească plăcerea perversă a lui Ozon de a opune o morală generală unui personaj care vede prostituţia ca pe un fapt amoral. Această simplificare a dat naştere unui film complet steril, deloc angajant (deşi el şi-ar fi dorit asta). Ce reuşeşte pentru un moment să construiască este stricat la următoarea scenă.

Nu e mai puţin adevărat că sunt câteva scene izolate foarte ofertante ochiului, cum ar fi cele ale întâlnirilor. Legat de asta, Marine Vacth ar fi meritat un film doar al ei. Are o frumuseţe pur-feminină care mi-a adus aminte de la ragazza di Trieste, Ornella Muti. Liniaritatea întâlnirilor contra-cost prin camerele de hotel ar fi vrut-o întreruptă de scenele de familie sau de la şcoală. Iar aici, intră în joc un al doilea pariu ratat de Ozon. În momentul în care familia află de îndeletnicirile frumoasei eleve studioase, reacţionează. Singurul care ştia de aventurile sexuale este fratele mai mic, relaţie pe care Ozon o ambalează foarte frumos într-o complicitate în care experienţele sexuale sunt menţionate fără pudoare. Cu mama, lucrurile vor sta altfel. Dacă filmul nu vrea să explice comportamente, părinţii o vor face: întrebări, scenarii (toate inutil de enumerat) şi vizite la psiholog. Urmează o serie total enervantă de scene de reconstituire a statusului psihic, pe care Ozon voia să îl echilibreze cu personajul ozonian tipic: aici, fata angelică, "jeune et jolie", care să destabilizeze convingerile morale. Scenele filtrului cu tatăl vitreg sau apropourile sexuale pe scaunul psihologului aveau acest rol; din păcate, sunt prea puţin percutante, dacă nu, chiar şterse.

Jeune et jolie e inegal şi complet inutil. Alţii, recent, s-au înfruptat dintr-un astfel de subiect cu mult mai mult succes:  Malgorzata Szumowska sau Bertrand Bonello. 

Ornella Mutti în La ragazza di Trieste (r. Pasquale Festa Campanile, 1982)

_________________
Jeune et jolie
r. François Ozon
Franţa, 2013

0 comentarii:

comentează-te!