Les FILMS: La Vie d'Adèle - Chapitres 1 et 2, de Abdellatif Kechiche

Plus bas que moi, toujours plus bas que moi se trouve l'eau. C'est toujours les yeux baissés que je la regarde. Comme le sol, comme une partie du sol, comme une modification du sol.
Elle est blanche et brillante, informe et fraîche, passive et obstinée dans son seul vice : la pesanteur; disposant de moyens exceptionnels pour satisfaire ce vice : contournant,
transperçant, érodant, filtrant.
A l'intérieur d'elle-même ce vice aussi joue : elle s'effondre sans cesse, renonce à chaque instant à toute forme, ne tend qu'à s'humilier, se couche à plat ventre
sur le sol, quasi cadavre, comme les moines de certains ordres. Toujours plus bas : telle semble être sa devise : le contraire d'excelsior.
- See more at: http://www.poemes.co/de-l039eau.html#sthash.cMX9Qgya.dpuf
Plus bas que moi, toujours plus bas que moi se trouve l'eau. C'est toujours les yeux baissés que je la regarde. Comme le sol, comme une partie du sol, comme une modification du sol.
Elle est blanche et brillante, informe et fraîche, passive et obstinée dans son seul vice : la pesanteur; disposant de moyens exceptionnels pour satisfaire ce vice : contournant,
transperçant, érodant, filtrant.
A l'intérieur d'elle-même ce vice aussi joue : elle s'effondre sans cesse, renonce à chaque instant à toute forme, ne tend qu'à s'humilier, se couche à plat ventre
sur le sol, quasi cadavre, comme les moines de certains ordres. Toujours plus bas : telle semble être sa devise : le contraire d'excelsior.
- See more at: http://www.poemes.co/de-l039eau.html#sthash.cMX9Qgya.dpuf
Plus bas que moi, toujours plus bas que moi se trouve l'eau. C'est toujours les yeux baissés que je la regarde. Comme le sol, comme une partie du sol, comme une modification du sol.
Elle est blanche et brillante, informe et fraîche, passive et obstinée dans son seul vice : la pesanteur; disposant de moyens exceptionnels pour satisfaire ce vice : contournant,
transperçant, érodant, filtrant.
A l'intérieur d'elle-même ce vice aussi joue : elle s'effondre sans cesse, renonce à chaque instant à toute forme, ne tend qu'à s'humilier, se couche à plat ventre
sur le sol, quasi cadavre, comme les moines de certains ordres. Toujours plus bas : telle semble être sa devise : le contraire d'excelsior.
- See more at: http://www.poemes.co/de-l039eau.html#sthash.cMX9Qgya.dpuf
Plus bas que moi, toujours plus bas que moi se trouve l'eau. C'est toujours les yeux baissés que je la regarde. Comme le sol, comme une partie du sol, comme une modification du sol.
Elle est blanche et brillante, informe et fraîche, passive et obstinée dans son seul vice : la pesanteur; disposant de moyens exceptionnels pour satisfaire ce vice : contournant,
transperçant, érodant, filtrant.
A l'intérieur d'elle-même ce vice aussi joue : elle s'effondre sans cesse, renonce à chaque instant à toute forme, ne tend qu'à s'humilier, se couche à plat ventre
sur le sol, quasi cadavre, comme les moines de certains ordres. Toujours plus bas : telle semble être sa devise : le contraire d'excelsior.
- See more at: http://www.poemes.co/de-l039eau.html#sthash.cMX9Qgya.dpuf
Plus bas que moi, toujours plus bas que moi se trouve l'eau. C'est toujours les yeux baissés que je la regarde. Comme le sol, comme une partie du sol, comme une modification du sol.
Elle est blanche et brillante, informe et fraîche, passive et obstinée dans son seul vice : la pesanteur; disposant de moyens exceptionnels pour satisfaire ce vice : contournant,
transperçant, érodant, filtrant.
A l'intérieur d'elle-même ce vice aussi joue : elle s'effondre sans cesse, renonce à chaque instant à toute forme, ne tend qu'à s'humilier, se couche à plat ventre
sur le sol, quasi cadavre, comme les moines de certains ordres. Toujours plus bas : telle semble être sa devise : le contraire d'excelsior.
- See more at: http://www.poemes.co/de-l039eau.html#sthash.cMX9Qgya.dpuf
Plus bas que moi, toujours plus bas que moi se trouve l'eau. C'est toujours les yeux baissés que je la regarde. Comme le sol, comme une partie du sol, comme une modification du sol.
Elle est blanche et brillante, informe et fraîche, passive et obstinée dans son seul vice : la pesanteur; disposant de moyens exceptionnels pour satisfaire ce vice : contournant,
transperçant, érodant, filtrant.
A l'intérieur d'elle-même ce vice aussi joue : elle s'effondre sans cesse, renonce à chaque instant à toute forme, ne tend qu'à s'humilier, se couche à plat ventre
sur le sol, quasi cadavre, comme les moines de certains ordres. Toujours plus bas : telle semble être sa devise : le contraire d'excelsior.
- See more at: http://www.poemes.co/de-l039eau.html#sthash.cMX9Qgya.dpuf


Plus bas que moi, toujours plus bas que moi se trouve l’eau. C’est toujours les yeux baissés que je la regarde. Comme le sol, comme une partie du sol, comme une modification du sol.
Elle est blanche et brillante, informe et fraîche, passive et obstinée dans son seul vice : la pesanteur; disposant de moyens exceptionnels pour satisfaire ce vice : contournant, transperçant, érodant, filtrant.
À l’intérieur d’elle-même ce vice aussi joue : elle s’effondre sans cesse, renonce à chaque instant à toute forme, ne tend qu’à s'humilier, se couche à plat ventre sur le sol, quasi cadavre, comme les moines de certains ordres. Toujours plus bas : telle semble être sa devise : le contraire d’excelsior.***
(Francis Ponge, "De l'eau", 1942)


La Vie d'Adèle - Chapitres 1 et 2 este, aparent, o poveste de dragoste dintre două fete care asigură datele unui film banal. O Adèle (Adèle Exarchopoulos), încă în în ultimul an de liceu, care speră să îşi ia bacul şi să se apuce de predat, şi o Emma (Léa Seydoux), studentă la Arte Frumoase. În defintiv, filmul întruneşte toate clişeele posibile într-un conglomerat de trei ore: două fete care diferă una de alta, una iniţiată sexual, o alta arzând de dorinţă, una provenind dintr-un mediu liberal, o alta din tipul de familie care priveşte seara la televizor "Danser avec les stars", una încă neconfirmată sexual, o alta deja versată şi gata de iniţiere. E clar, răspunsul privind excepţionalitatea filmului trebuie căutată în alt loc. Locul nu poate fi altul decât cel ocupat de mizanscenă, pe care Kechiche o ţine în frâu de la un capăt la celălat.

Pentru prima oară, un film de Kechiche anulează puterile fenomenale ale actorului. De altfel, avem de a face cu două actriţe extrem de frumoase care riscau să "distragă" atenţia de la subiect. Cele două, în ciuda prezenţei permanente pe ecran, apar în varianta lor carnală, animalică, în pachete cărnoase de lascivitate şi dorinţă. Adèle e purtătoarea unui astfel de pachet, un animal în continuă mişcare fiziologică, de la saliva curgându-i în somn, la resturile de sos bolognese sau shaorma (ne imaginăm) până la cărţile cu multe pagini pe care le devorează, muzica pe care o acultă (cam toate genurile, mai puţin heavy-metal-ul). Cu alte cuvinte, miza pe care Kechiche o urcă pe masă e aceea de sintetiza (da, sunt doar trei ore, dar în logica filmului, puteau fi şi mai multe; la Cannes, a fost prezentată o variantă de 5 ore) cursul devenirii feminine a unei femei. Paradoxal, deşi un film anunţat despre şi cu lesbiene, ceea ce lipseşte în La Vie d'Adèle - Chapitres 1 et 2 sunt tocmai lesbienele. În schimb, avem de a face cu un bildungsroman care pleacă de la formularea literară a lui "Sunt o femeie." (vezi scena din deschiderea filmului când o elevă citeşte din "La Princesse de Clèves") şi ajunge la descoperirea practică a feminităţii o dată cu întâlnirea cu Emma.

Marivaux, din nou. În L'Esquive, Kechiche făcea trimitere la “Jocul dragostei şi al întâmplării / Le Jeu de l’amour et du hasard", în care un profesor de şcoală generală dorea să pună în scenă piesa lui Marivaux, folosindu-şi elevii. Schimbul de roluri pe care îl presupunea piesa, servitoarea şi patroana casei, se plia perfect pe ideea care plana de-a lungul întregului film. Cu un umor discret, Kechiche confrunta un mediu periferic - copii din banlieu-ul parisian format în mare parte din familii din pătura de jos şi emigranţi provenind din nordul Africii - cu unul dintre fetişurile culturale naţionale franceze (un scriitor iluminist). Poate noul statut cu care eşti confruntat să nu trădeze originile? Poate un individ să poate fi asimilat unei noi ecuaţii sociale? Sunt întrebări pe care Kechiche şi le-a pus în fiecare dintre filmele sale. Şi cum pot două culturi să ajungă la un compromis în materie de acceptare reciprocă, fără ca una dintre ele să devină o forţă dominatoare în faţa celeilalte. Schimbul de medii, în spiritul unui L'esquive, sunt prezente şi în La Vie d'Adèle. Culturile diferite sunt înlocuite de mediile familale. Adèle, invitată la masă în familia Emmei, şi Emma, invitată în familia lui Adèle. E momentul pur kechiche-ian. În La faute à Voltaire (2000), problema care este pusă dacă Franţa iluministă este pregătită, la mai bine de 200 de ani de la Revoluţie, să îşi respecte preceptele ideologice. În La graine et le mulet (2007), raportul de subordonare între două culturi (cea orientală şi cea franceză) era rezolvat într-o manieră romantizată, în care clasa burgheză era îngenuncheată prin gusturile şi mirosurile irezistibile ale bucătăriei mediteraneene şi dansul lasciv din buric. În La Vie d'Adèle, Marivaux e prezent cu Viața Marianei (La Vie de Marianne), care nu va mai inspira de data aceasta o reinterpretare a unor motive literare în cinemaul lui Kechiche. În schimb, spiritul romanului îşi va găsi drumul în film într-un mod mult mai capital. În primul rând, romanul va fi folosit drept element de a marca intriga. Eleva Adèle părăseşte literatura ca punct de reper în schimul realităţii şi al simţirilor pe propriia piele. Este momentul în care romanul se transformă şi el şi trece de la un simplu detaliu de film în personaj viu care influenţează întreaga structură a expunerii. Aplecarea lui Marivaux asupra naraţiunii hiper-detaliate este transferată şi în modul în care Kechiche îşi tratează  fiecare scenă. Persoana I folosită de Marivaux pentru a expune povestea de viaţă a Marianei, ajunsă în punctul în care este foarte greu să te detaşezi de roman şi să pui sub semnul întrebării veridicitatatea celor relatate, este înlocuită de regizor cu instrument cinematografic prin excelenţă, surprinderea personajelor în planuri apropiate, multe dintre ele în cadru strâns, ajungând la o stare de asfixiere a privitorului. Mai mult, fiecare scenă este lungită până la disperare, în numele epuizării şi celei mai mici fărâme de banal (în special, în dialog).

La Vie d'Adèle - Chapitres 1 et 2 e o sumă a tuturor filmelor lui Kechiche. Premiul de la Cannes funcţionează ca semn de apreciere pentru filmografia lui. În definitiv, scena de confruntare dintre Adèle şi Emma este mai puţin maiestuoasă decât ce a reuşi în La graine et le mulet, şi certurile dintr-o secvenţă de apartament. Însă ce rămâne, e un film carnal, şi un cinema prin excelenţă.

***Below me, always below me is water.  Always with lowered eye do I look at it.  It is like the ground, like a part of the ground, a modification of the ground.
It is bright and brilliant, formless and fresh, passive yet persistent in its one vice, gravity; disposing of extraordinary means to satisfy that vice—twisting, piercing, eroding, filtering.
This vice works from within as well: water collapses all the time, constantly sacrifices all form, tends only to humble itself, flattens itself on the ground, like a corpse, like the monks of certain orders.  Always lower—that could be its motto; the opposite of excelsior.

_______________
La Vie d'Adèle - Chapitres 1 et 2
r. Abdellatif Kechiche
Franţa, 2013

0 comentarii:

comentează-te!