[Octombrie e Special] "Les doigts dans la tête". Doillon o ia personal

Chris, ucenic într-o brutărie, Léon, mecanic auto (atunci când are nevoie de bani), Rosette, vânzătoare la magazinul brutăriei şi Liv, o suedeză fugită de acasă (şi încă minoră) formează un grup de prieteni care ajung, în final, să trăiască sub acelaşi acoperiş. Chris este dat afară de patron şi nevoit să plece din mansarda pe care o ocupa prin bună-voinţa celui care îi plătea salariul. Un sindicalist îl consiliază să nu renunţe la locul de muncă, să îşi ceară drepturile salariale care i se cuvin. Pentru că patronul refuză să îl plătească, Chris şi ceilalţi se baricadează în camera cu pricina, în semn de protest. 

Cu Les doigts dans la tête, Doillon începe să dea primele semne de personalitate regizorală, tematic, dar şi în privinţa modului de a lucra cu actorii. Aşa cum va confirma odată cu filmele lui viitoare, lui Doillon îi place să îşi "baricadeze" personajele într-un topos bine stabilit - o casă, o maşină, o cameră de hotel sau un ponton de croazieră - pentru a anula bruiajele timpului istoric (aşa cum face şi Rivette). Nu este cu totul cazul în cazul filmului de faţă, pentru că realitatea socială a anilor 1970 este prezentă, dar, aşa cum remarca însuşi Truffaut (a cărui cronică a filmului o puteţi citi aici), este camuflată atât de armonios în raţiunea narativă a filmului, încât evită discursul politic (inserat abrupt). În schimb, Doillon îşi izolează personajele într-un joc al dialogului şi a scenelor derulate pe repede-înainte. 

La vremea filmărilor, toţi cei patru erau încă actori-debutanţi. Doillon reuşeşte să îi muleze perfect pe "platou", chimia perfectă dintre ei fiind rezultatul unui îndelungat studiu al personalităţii actorilor înşişi. Doillon a coabitat cu ei, studiindu-le modul de reacţie în situaţii diverse, iar în funcţie de ce a observat, a şi scris replicile. Rezultatul este o dramă adolescentină destinsă, foarte amuzantă şi patru personaje memorabile: brutarul Chris, un băiat din popor, plin de zvâc hormonal (o variantă populară a lui Antoine Doinel); prietenul Léon, imatur, poet şi mecanic de ocazie, clovn prin părţile esenţiale; Rosette, marea victimă psihologică a triunghiului amoros pe care Chris îl generează şi suedeza sexual evoluată, cea care incită imaginaţia erotică a celor doi băieţi. 

Un lucru trebuie reţinut în cazul lui Doillon pentru că va deveni un trademark personal. Francezul nu foloseşte timpi morţi. În mai toate filmele sale, scenele durează doar atât cât dialogul este acolo. Ce îl interesează pe el este actorul şi modul în care personajul îşi verbalizează stările. Când personajul nu mai are nimic de spus, camera se mută la următoarea scenă.

les doigts dans la tete doillon ememrdeur_04 les doigts dans la tete doillon ememrdeur_06 les doigts dans la tete doillon ememrdeur_07 les doigts dans la tete doillon ememrdeur_08 les doigts dans la tete doillon ememrdeur_14 les doigts dans la tete doillon ememrdeur_15
_________________________
Les doigts dans la tête
r. Jacques Doillon
Franţa, 1974

0 comentarii:

comentează-te!