Les FILMS: Manuscripts Don't Burn, de Mohammad Rasoulof

Manuscripts Don't Burn este tipul acela de film care face carieră prin festivaluri pentru că este produsul unui context politic delicat din perspectiva Vestului democratic. Faptul că intră în vizorul unor selectori, şi ulterior, şi a unor critici de film doar prin prisma acestui motiv e nefericit, evident. Mohammad Rasoulof e un regizor iranian talentat. Acolo unde a fost nevoie să evite cenzura, a făcut-o cu brio. Dar se vede treaba că o dată cu acest Manuscripts Don't Burn a vrut să schimbe foaia, a riscat şi a eşuat. Motivul ar putea fi starea de presiune în care s-a aflat. Rasoulof l-a realizat pe ascuns şi contra-timp. Dar cred că nu este suficient. Un altul, poate chiar mai credibil, a fost că pentru prima oară lasă armele albe jos şi abordează starea libertăţii şi statutul intelectualului "neloial" regimului în mod frontal, fără menajamente. Cu alte cuvinte, frumoasa alegorie cu iz politic, plină de umanism (Iron Island, The Song of Sparrows - dintre cele pe care le-am văzut) şi tuşe poetice este înlocuită de un thriller politic insuficient de convingător.

Filmul este inspirat de un fapt real, petrecut prin anii '70, când pe urma  unui grup de intelectuali iraniani, autorităţile au pornit o vânătoare de compromitere publică. Făcând parte dintr-o grupare care se pretindea a fi un NATO al scriitorilor, aceştia sunt monitorizaţi unul câte unul, interzicându-li-se publicarea de cărţi şi articole. Cenzura angajează killeri cu ora care să ducă la capăt planul de exterminare.

Un plan pe care filmul îl urmăreşte este cel al intelighenţiei implicate, care încearcă să supravieţuiască în ciuda opresiunilor. Celălalt plan este cel al oamenilor care trebuie să scoată de la ei manuscrisele compromiţătoare. Începe greu, cu un mic gangster familist care acceptă jobul pentru banii care i-ar ieşi din afacere pentru a-şi scăpa fiul din spital. Suplotul e sub-dezvoltat şi nefinalizat. Cele două planuri se întrepătrund, şi bănuiesc că s-ar fi vrut dezvoltate în paralel până la întâlnirea finală. Din păcate, rezultatul este un film care pare făcut din scene puse cap la cap aleatoriu, fără a urmări un fir narativ foarte bine accentuat. Singurul moment în care filmul prinde forţă narativă, şi care ar fi putut să coaguleze în jurul său toată acţiunea, este povestea autocarului de care fiecare dintre cei 21 de scriitori pare să îşi aducă aminte. În urmă cu mulţi ani, aceştia călătoreau spre Georgia pentru a participa la un eveniment cultural, când, pe drum, şoferul încearcă să îi arunce într-o prăpastie, el sărind din autocar. E un eveniment pe care l-am simţit ca evocat drept traumatic, dar care se stinge aşa cum a început.

_______________
Manuscripts Don't Burn
r. Mohammad Rasoulof
Iran, 2013

0 comentarii:

comentează-te!