FILM: "Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism". Despre limite

"Nu poţi filma mai mult de 11 minute şi limita asta a determinat un anume fel de a gândi lumea. În digital, limita e de-o oră şi poate mai mult." - asta observa Paul, regizorul unui film la dreapta Alinei (Diana Avrămuţ, excelentă), actriţa dintr-un rol secundar.

Ultimul film al lui Porumboiu, mai încriptat decât celelalte, și cu mult evoluat și față de precedentele filme ale lui, dar și față de fauna cinematografică actuală, e un film teoretic despre cum limitele influențează modul în care acțiunile, sistemele, gândirea noastră prind formă.

"Ţie cât îţi ia să te usuci pe păr?". Paul se dă bolnav, suferind de o gastrită care îl împiedică să fie prezent pe platoul de filmare, timp în care are răgaz să se apropie, amorezeze şi să teoretizeze cu actriţa din filmul său, moment numai bun pentru Porumboiu să practice o demonstraţie de cum vede el filmul. Cheia este realitatea privită prin prisma limitelor şi a raportului dintre realitatea mijlocită şi cea nemijlocită. Folosind alegoria culinară a mâncatului cu beţişoarele practicat în bucătăria asiatică, accentuează locul pe care camera de filmare o are în raport cu subiectul, materia din care se hrăneşte: "Dacă mănânci cu mâna, nu poţi să iei distanţă faţă de mâncare." Cu alte cuvinte, camera e cea care privilegiază o mijlocire cu mult mai obiectivă decât atunci când de înfrupţi din întreaga panoramă de simţuri prezente cu ochiul liber.

Despre limite, limitări şi condiţionalităţi. În fiecare dintre cele 11 scene ale filmului, limita pare să guverneze discursul: o scenă pe peliculă nu poate dura mai mult de 11 minute, chinezii nu pot mânca antricot sau pui la rotisor pentru pentru că nu le pot servi cu beţişoare; Alina ar juca în Franţa dar este greu pentru o româncă să o facă, în plus, Paul consideră că nici nu ar aduce a "franţuzoaică"; o filmare la Parlament presupune înştiinţarea cu patru zile înainte (conform contractului); întâlnirea din barul hotelului este condiţionată de detectorul de fum instalat în camera Alinei.

Despre mediere şi mijlocire. Beţişoarele chinezeşti mijlocesc accesul la hrană, aşa cum camera de filmare o face în cazul relaţiei dintre regizor (nu public) şi obiectul privit. Lista alegoriilor continuă, chiar. Aflaţi într-un restaurant, un regizor-concurent îşi face apariţia la masa Alinei şi a lui Paul. Noul-venit este fascinat de look-ul Alinei care aduce a Monica Vitti. Alina nu îl cunoaşte, dar îl ştie de la televizor, cu alte cuvinte o relaţie mijlocită de un aparat nu îi conferă dreptul de a spune că îl ştie.

Produsul final. După o serie de limitări şi factori memdiatori, produsul final ia forma acestora. Furculiţa pe care Paul o strânge la burtă, iese îndoită, luând forma stomacului. La fel se întâmplă şi în cazul filmului din film. "Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism" se încheie exact în momentul în care Alina, personaj secundar în filmul-de realizat, urmează să refacă ultima ei scenă, părăsind apoi filmările, în ciuda faptul că hors-champ, filmările mai diurează încă 2 săptămâni.

_____________________
Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism
r. Corneliu Porumboiu
România, Franţa, 2013

0 comentarii:

comentează-te!