FILM: Sunt o babă comunistă. "Love me, feed me, never leave me!"

Ca să fiu sincer, plec cu un handicap când vine vorba de ultimul film al lui Stere Gulea. Am citit romanul omonim al lui Dan Lungu, a cărui cheie, în mare, o respectă. Greutatea ar sta în modul în care anumite (să le spunem) informaţii despre poveste, personaje mi-au fost întipărite în minte prin prisma cărţii, şi dacă acele informaţii au fost sedimentate, argumentate, explicate şi în film suficient.

Gulea şi co-scenariştii fac câteva corecturi esenţiale în materialul scenariului: acţiunea se petrece în Călăraşi, iar timpul istoric e unul recent, cu mult îndepărtat de ceţosul 1989. Cu alte cuvinte, capitalismul îşi intră în pâine, libera-iniţiativă îi privilegiază pe cei curajoşi, gata însă să fie înghiţiţi de cei şi mai puternici (un butic în balconul unui vecin, o fostă colegă a Emiliei - zisă şi "Tanti" -  de pilit la fabrică, acum devenit antreprenor cu "magazin mixt" la Şosea), firmele de pază iau avânt, ba chiar şi vânzările door-to-door de ventilatoare "3 plus 1 gratis" îşi fac loc. Fabricile părăsite, aur pur pentru speculanţii de fier vechi, devin platouri de filmare pentru viitorul film "Viaţa în comunism".

Păstrând diferenţele estetice, actualul fost-cartier muncitoresc musteşte de viaţă precum un cartier dintr-o suburbie americană, atent desenat: e soare, pensionarii zac la marginea mesei de şah iar roşiile se coc în grădina de la ţară. Ţucu, soţul doamnei Emilia, pune chiar de o inovaţie tehnică: un scripete pe care îl foloseşte să îşi urce direct la geam recolta de legume.

Emilia este o ţărancă fugită din satul natal la oraş, unde schimbă făcutul bălegarului de foc cu munca din uzină. Şi pentru că originile îi erau sănătoase, are verde la intrarea în rândul membrilor de Partid. "Nu m-am privit niciodată pe mine drept o comunistă. Oi fi fost eu comunistă fără să ştiu?", se întreabă Emilia, în gând, în multiplele sale peripluri cu memoria prin trecutul de care este mândră, şi cu care este împăcată. E drept, "activiştii erau comunişti", cei care veneau să înşiruie ultimele tabele ale lui Moise socialist, de la filozofia de doctrină, până la regulile de comportament, unele mai aberante ca altele. Acea distanţă între ridiculul activistului de Partid zelos şi băşcălia neaoşă a omului de rând (în care însăşi Emilia se înscria, luând parte la glumele şi farsele din atelierul de pilit) pare să o scuze pe Emilia şi pe ceilalţi.

Spe deosebire de alte discursuri cinematografice cu punct de referinţă România post-decembristă, în "Sunt o babă comunistă", anii de comunism trezesc o melancolie dulce-amăruie, cu bune şi rele, în inima personajului central. Anii în care Partidul găsea loc fiecărui individ în societate ("Tu ştii ce înseamnă să îţi dea Partidul ordin?"), coagulaţi vizual în film în alb-negru, se întâlnesc cu un paradis capitalist, în care individul trebuie să îşi caute singur rolul ("Eu ce rol joc?", se întreabă Ţucu). Momentul de cotitură e punctat de venirea ficei Aureliei din State, care spre deosebire de cartea lui Dan Lungu, nu mai este un moment de glorie şi succes. În schimb, Alice, mutată din Canada în State din cauza crizei economice, se întoarce cu coada între picioare, cosmetizând insuccesul cu un "Chanel no. 5" şi o sticlă de "Jack Daniel's". Din acest punct, filmul prinde volum iar discursul e unul mai nuanţat: în defintitiv, nu comuniştii au construit blocuri, fabrici şi au creat locuri de muncă? În plus, şi partea sumbră a capitalismului musteşte: cămătăria sau vulnerabilitatea tinerilor. Această antiteză este accentuată şi de o altă paralelă, mai subtilă, cea dintre Emilia, "cea mai mare comunistă în viuaţă" şi vecina de bloc, care a avut de suferit de pe urma confiscărilor proprietăţii, o paralelă mai bine accentuată în roman, şi oarecum, ratată în filmul lui Gulea.

"Sunt o babă comunistă", în ciuda oricărei idiosincrazii, e un film onest, rezonabil, extrem de delectabil.

_____________________
Sunt o babă comunistă
r. Stere Gulea
România, 2013

0 comentarii:

comentează-te!