Après-TIFF: Unfair World. Mitul dreptăţii



Un bărbat cu geacă decolorată lasă capul într-o parte, pănă ce, dezechilibrat, cade de pe bancă. Într-un alt cadru, un turn întreg de pahare golite de ouzo veghează acelaşi om aproape adormit în beţie. E un poliţist în viaţa de zi cu zi. Zilnic trebuie să facă faţă a zeci de oameni implicaţi în crime minore. După spovedania poliţienească, omul nostru aruncă fiecare dosar albastru pe un dulap şi acolo rămâne.

Filmul lui Filppos Tsitos aduce aminte de universul filmic al lui Aki Kaurismäki. Aceleaşi replici plat livrate, personaje lipsite de mimica feţei şi un univers lipsit de culoare, în care soarele întârzie să apară. Comicul, pentru că acesta există, e brut şi se naşte dintr-o repetare obsesivă a tăcerilor, a aceloraşi metehne comportamentale (cadrul în care nimic nu se petrece, şi în care, brusc, un corp cade pe trotuar, sub activitatea nepăsătoare a vânzătorului de fast-food de alături), a plasării într-o situaţie credibilă a unui efect sau obiect ridicol (un sătuc în miniatură vopsit în verde, împachetat într-o hârtie imensă şi oferit drept cadou). Tipul ăsta de comic face echipă cu o formă de umanism la care Tsitos pare să ţină: să anuleze oraşul şi să îşi scoată în faţă personajele, patetice de cele mai multe ori, naive şi crude simultan, victime şi călăi, demne de milă sau de sila publicului. E o formă de a spune că binele definitiv nu există, că legea nu poate fi întocmită fără a face pe altcineva să sufere.



___________________________
Unfair World / Adikos kosmos
r. Filippos Tsitos
Grecia, 2011

0 comentarii:

comentează-te!