Après-TIFF: "Lifelong". Tăceri



Dacă nevoia formulării unui sinopsis s-ar impune, Lifelong ar putea fi rezumat la un cuplu de oameni împliniţi profesional, aflat într-un impas amoros. Femeia bănuieşte că bărbatul îi este infidel, iar el refuză să ia atitudine şi amână un deznodământ. Un asemenea sinopsis, însă, nu face dreptate unui film extrem de fin conceput, care se joacă pe planul estetismului.

Lifelong este filmul tăcerilor. Dialogul este prezent, dar nu face decât obiectul povestirii-minore. Conflictul dintre cei doi nu răbufneşte în sensul aşteptat, în nota unei confruntări agitate, violente. Parcursul destrămării, şi în final, şi cel al regăsirii este urmărit prin prisma ne-verbalizatului, adică prin ceea ce are mai pur cinemaul ca artă, şi anume povestea spusă prin imaginea-nudă.

Aceeaşi tăcere în deschiderea şi la finalul filmului: cei doi despărţiţi de rama unei ferestre, pentru ca la sfârşit, tocul să nu mai existe iar verbalizarea relaţiie refăcute să se producă în afara filmului, dincolo de privirile camerei de filmat.

O foarte foarte mare surpriză. Plăcută. Mi-a amintit de Climates-ul lui Ceylan.
_____________________________
Lifelong / Hazatboyu / Pe viaţă
r. Asli Özge
Turcia, 2013

0 comentarii:

comentează-te!