Après-TIFF: "36". Nu te panica! Lucrurile rămân în memorie



Sai este implicată în munca de location scouting. Angajată de un realizator ca  să găsească o locaţie "care să aibă un trecut", fotografiază o clădire dezafectată, unghi cu unghi. Sunt ani de când face asta. Un hard-drive extern e menit să stocheze fotografiile digitale an de an. Sute de foldere cu locaţiile prin care a trecut.

Nawapol Thamrongrattanarit este un tânăr tailandez aflat în faţa primului său film de lung-metraj. Realizat cu mijloace minime (pe banii proprii), 36 e o mică bijuterie reuşită, care în ciuda pericolelor pe care o temă precum perisabilitatea fizică a memoriei le poate întâmpina, de la preţiozitate până la inutilitatea temei, stă bine-mersi în picioare.

Filmul ar putea fi un experiment despre cum fotografia se întâlneşte cu cinematografia, şi cum fiecare îşi are mediul său privilegiat. Nawapol Thamrongrattanarit pare să ne spună că fotografia este mai rigidă şi mai zgârcită în explicitarea unei poveşti. Imaginarul intervine printre cei aleşi atunci când privesc o fotografie, şi sunt invitaţi să meargă mai departe cu speculaţia. Un film, având ca punct de referinţă tot un obiect pe care şi o fotografie îl înrămează, dar static, înlocuieşte speculaţia şi o transformă în naraţiune. Este şi cazul lui 36, în care memoria acţionează atât în sensul aducerii aminte a ceva, dar şi în cel al "scrierii" unui film, o aducere aminte mai amplă, mai plină de volum, dar şi mai aplecată spre înflorituri. Până la urmă, e o manieră drăguţă de a trata un film în film, cel al memoriei brute, şi cel al memoriei reconstituite. Tailandezul pune la punct şi o intrigă: întâlnirea cu un băiat pe viitorul platou de filmare, căreia Sai îi face fotografii, şi pe care nu îl va mai vedea niciodată. Relansarea intrigii vine atunci când fotografiile sunt pierdute (revenim la volatilitatea memoriei digitale), iar Sai încearcă să le salveze cu un prieten IT-ist. Demersul eşuează, iar problema care se pune este dacă băiatul pe care l-a întâlnit a existat, iar dacă a existat, mai poate fi readus în actualitatea memoriei. De cealaltă parte a naraţiunii, regizorul pentru care lucrează doreşte ca o anume clădire care îi aminteşte de copilărie să servească drept locaţie pentru filmul său. O fotografie îi serveşte drept aducere aminte. Însă Sai descoperă că respectiva clădire a fost demolată, ajungând pe o terasă, acolo unde cu un an în urmă îi făcuse fotografiile băiatului dispărut. Fără să îşi dea seama, vrea ca acea clădire să fie punctul de plecare a viitorului film, care şi ea, la rândul ei, are "un trecut al său".





____________________________
36
r. Nawapol Thamrongrattanarit
Tailanda, 2012

0 comentarii:

comentează-te!