TIFF 2013: Fata Morgana


Printre instalatorul polonez sau bucătarul francez, ar trebui inclus şi regizorul austriac de film experimental. Peter Schreiner defineşte în Fata Morgana spaţiul individual, cel psihic şi cel exterior, şi cum poate fi el raportat la transpunerea cinematografică. Sinele e un bun intim. Emoţiile devenite imagine sunt transferate unui loc închis, vidat, stâncos, în care nimeni nu te mai poate răni, „ca pe lună” (starea de pustietate a fiinţei este transpusă vizual printr-o sumedenie de cadre cu deşertul saharian). Un el şi o ea vorbesc despre sentimente, despre frici şi angoase. Când privesc către sine, spaţiul devine izolat, arid, bătut de vânt şi nelimitat. Când se întorc spre exterior, deşertul este înlocuit de o casă aparent părăsită, umbrită de pomi. Discuţiile sunt răzleţe: diferenţa dintre cinism şi ironie, despre detaşarea de emoţie ca mod de a evita urmările de mai târziu, cum ar fi suferinţa.

0 comentarii:

comentează-te!