Après-TIFF: Tanta agua. Umor uruguayan, problematizări universale


Film realizat de o uruguayence debutante. Şi ca orice film uruguyan pe care l-am văzut (şi sunt câteva), şi Tanta Agua exploatează un tip de umor pe care eu, unul, îl apreciez, acela sugerat (parţial de situaţie). Un tată divorţat îşi ia cei doi copii într-o vacanţă într-o staţiune balneară. Soarele nu prea se arată la faţă, în schimb, au parte de foarte multă ploaie. În mod ironic, disfuncţiile parentale nu dispar. În loc ca cei trei să se apropie – un tată preocupat (prea) mult de succesul vacanţei, o fiică adolescentă aflată la apogeu hormonal şi un băiat care încă nu prea pricepe „treburile oamenilor mari” -, se distanţează în numele unui conflict între generaţii. Distanţarea provoacă şi primele experienţe neplăcute. Mulţumită inspiraţiei pe care au avut-o cei doi regizori-scenarişti, lucrurile nu sunt făcute să meargă bine între cei trei pentru ca, în final, să fie extrasă şi definiţia unei familii adevărate: cei care nu se ceartă nu se iubesc, sau în cazul nostru, o familie nu e una adevărată dacă nu este pusă la încercare.

Aminteam de umorul folosit într-o formă extrem de pliată cinematografului. Nu vorbim de un umor al dialogului ci mai degrabă de un stil de a zugrăvi un comic al situaţiei suficient de discret ca să nu cadă în mâinile scenariului studiat. O maşină la marginea unui loc  de pescuit în timp ce la radio se aud urări de vacanţă, iar afară tună şi fulgeră, face mai mult decât cinci minute de certuri pe tema vremii proaste de afară.

La TIFF, filmul a primit Premiul Juriului. Nimic mai bun. Era păcat să fie trecut cu vederea de palmaresul Festivalului.



Tanta agua
r. Ana Guevara, Leticia Jorge
Uruguay, 2013

0 comentarii:

comentează-te!