Après-TIFF: Paradis: Credinţă. Să reclădim Austria!




A doua parte din "Trilogia Paradisului", "Credinţă" o are drept protagonistă pe Anna Maria, o vieneză habotnică, care bate din uşă în uşă pentru a propovădui Pacea şi întoarcerea celor pierduţi cu faţa la Dumnezeu. Cu o statuetă înfăţişând-o pe Fecioara Maria, intră în casele celor nevoiaşi, din cartiere limitrofe, şi se luptă în numele Domnului cu rusoaice beţive, cu turci necunoscători de germană sau cu pensionari atei. Fiara e alungată cu trei cruci trasate cu apă sfinţită dintr-o sticlă cu pulverizator.

Camera lui Seidl. Precum în cazul "Amour"-ului său, Seidl îşi amplasează camera de regulă într-un punct fix şi lasă acţiunea să se petreacă. Dacă în cazul multor regizori, jocul cu camera îşi are propriia personalitate, modelând emoţional o scenă după propriul plac, în cazul austriacului, aparatul de filmare nu este altceva decât un gadget al cărui menire este doar să faciliteze vizualizarea unei situaţii, care în cazul trilogiei, are efectul unei pilde morale. Observaţia ar putea avea valabilitate până la un punct. Totuşi, mediul aseptic, care îi este foarte drag lui Seidl, nu ar putea prinde forţă dacă însăşi camera nu s-ar anula pe sine lăsând punctul de acţiune să îşi facă treaba. În prima parte a filmului, punctul de acţiune e central: femeia stând în faţa unei ferestre, cu spatele; crucea de pe perete, femeia stând la un birou şi afişându-şi admiraţia faţă de Iisus. Pentru ca în a doua parte a filmului, centrul să fie total dezechilibrat. Maria este o credincioasă, obsedată nu numai de curăţenia sufletească a ei şi a altora, dar şi de igiena casei - dormitorul minimalist decorat, bucătăria debarasată complet de ustensile şi firimituri. Echilibrul se strică atunci când în pragul casei îşi face apariţia soţul ei, un musulman olog, plecat de acasă de doi ani, venit acum să îşi ceară drepturile sale de bărbat. Armonia vizuală - aseptică, chic, impersonală, studiată (dar nu în sensul ăla) e bombardată şi împărţită în două. Spaţiul central al planului devine gol şi neinteresant, iar acţiunea se mută în stânga şi dreapta ecranului: Maria instalând televizorul şi bărbatul rătăcit în dreapta, aşezat pe fotoliu; Maria dormind şi bărbatul aşezat lângă ea, în timp ce stânga este luminată de becul de la baie; unde mai pui că crucile însele suferă de pe urma nervilor bărbatului neînţeles, fiindu-le schimbată poziţia de braţul nervos. Finalul filmului, care acuză o răzvrătire a femeii se încheie cu Maria tot în centrul cadrului însă privind de data asta în lateral spre un perete şi o icoană care e în dezechilbru cu spatele despuiat al celuilalt perete.

________________________
Paradis: Credinţă  / Paradies: Glaube
r. Ulrich Seidl
Austria, 2012

0 comentarii:

comentează-te!