Până când filmele europene se vor mai face de la Bruxelles?




Presa de la noi nu a rezervat niciun rând unui subiect economic foarte important. De vreo doi ani, se încearcă punerea la punct a unui tratat economic foarte serios, sub forma unui parteneriat dintre S.U.A. şi U.E. De vreo lună, procesul s-a înteţit în birourile de la Bruxelles, semn că un verdict nu e departe de a fi lămurit. În esenţă, tratatul, al cărui negociator european este Comisia, prevede semnarea unui acord de liber-schimb de mărfuri şi servicii, care nu va mai fi supus impozitării de către niciun stat semnatar al acordului (ţările membre ale U.E. şi statele americane). Va fi trasat astfel un spaţiu liber, în care singurul normator va fi libera circulaţie a mărfurilor.

Un astfel de tratat este avantajos pentru ambele tabere atlantice. Asta este clar. Numai că apare o problemă, pe care o sumedenie de asociaţii din zona cinematografiei din Vest au sesizat-o (nu şi la noi, însă): bunurile culturale sunt trecute drept mărfuri, şi prin urmare, intră sub incidenţa Tratatului de liber-schimb. În zona filmului, Uniunea Europeană reprezintă o piaţă de aproape 1 miliard de bilete vândute (cu Franţa susţinând aproape 30% din vânzări) şi cam 3 miliarde de euro pe an investiţi în producţia de film. Acest tablou s-ar putea schimba. Principiile Noului Tratat intră în conflict cu orice formă de susţinere a unui case de producţie, de exemplu, în raport cu un competitor non-UE (S.U.A.). Cu alte cuvinte, nu poţi ajuta un producător european, oferindu-i linii de finanţare fie comunitare (vezi programul MEDIA), fie naţionale (prin CNC-urile naţionale sau Institutele Culturale) pentru că, teoretic, îi oferi un avantaj financiar în faţa unuia american, care se auto-susţine şi nu primeşte nici un cent din fonduri publice.

La nivelul U.E., politica "ajutorului de stat" a fost reglementată sever şi până acum, în cei mai stricţi termeni ai liberalismului. Nu departe este episodul românesc, "Oltchim", în care statului român i-a fost refuzată (prin amânare) decizia de a ajuta financiar colosul industriei chimice. În zona audio-vizualului, această politică de neintervenţie financiară prin subvenţii a fost trecută sub excepţie, ca principal argument stând principiul că cinematografia face parte din politica "excepţiei culturale" şi a diversităţii, enunţată în Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene.

O serie de cineaşti europeni - fraţii Dardenne, Ken Loach, Almodovar, Marco Bellocchio - au trimis o scrisoare deschisă către Comisia Europeană, cerând revizuirea Tratatului aflat în pregătire. Comisia, care pregăteşte semnarea Tratatului nu mai târziu de vara aceasta, a făcut deja public un al treilea draft al proiectului de Tratat.

Ce s-ar putea întâmpla dacă un astfel de Tratat ar fi semnat?

1. Nu ar  mai exista programe comunitare de finanţare pentru filmele europene.
2. Statele nu ar mai avea voie să organizeze concursuri de scenarii, urmate de finanţare.
3. Cinematografele "de stat" nu ar mai avea voie să primească subvenţii din fonduri publice. Cinematografele neafiliate probabil că ar dispărea.
4. Însumând efectele din 1,2 şi 3, filmele europene şi-ar reduce numărul. Nu este greu să ne imaginăm ce tip de filme vor putea să prindă viaţă, sub presiunea filmului mainstream american, şi a închiderii cinematografelor neafiliate  (ca o cifră, în U.E., 33% din biletele vândute în 2012 au fost pentru producţii europene).
5. Singura modalitate prin care producătorii şi distribuitorii de film european vor putea fi "stimulaţi" va fi acordarea de avantaje fiscale - reduceri de TVA, cotă de impozitare diferenţiată pentru produsele vizuale - lucru care nu va depinde de o instituţie precum Comisia, ci de interesul pe care Guvernele locale îl vor manifesta faţă de film.

Comisia a anunţat că va sta pe loc până pe 28 mai, dată la care sutn aşteptate ultimele observaţii pe draft.