FILM: Play (r. Ruben Östlund, Suedia, 2011)

Într-un centru comercial din Stockholm, un grup de cinci adolescenţi provenind din familii de culoare practică un joc cu iz penal: îşi aleg drept victimă un alb provenit din clasa de mijloc, căruia îi fură telefonul mobil şi alte bunuri, luându-l prin învăluire. Tehnica este simplă: unul dintre ei merge la victimă şi îl întreabă dacă poate să se uite la telefonul lui, suspectând că seamănă cu cel al fratelui său, căruia recent i-a fost furat. Play este inspirat dintr-un fapt real.

Tehnica tipului acesta de furt nu ar şoca prea mult un român, care bănuiesc că şi-a tăbăcit pielea în faţa găinăriilor. Ruben Östlund, regizorul, pe care ar trebui să îl ştim cu Händelse vid bank (Incident by a Bank), adus la NEXT acum câţiva ani, pune gaz pe foc prin câteva decizii frontale, departe de ce am clasifica drept political correctness. Agresorii sunt negri iar agresaţii sunt arieni, blonzi şi inofensivi. Premisa neo-nazistă a filmului este validă, dar nu neapărat suficientă. Este cert faptul că imigrantul de culoare este pus într-o lumină proastă: ca actor al unui focar de violenţă şi infracţionalitate măruntă. Cum este cert şi faptul că albii, oamenii care nu au deranjat pe nimeni, se bucură de o cosmetizare, idealizare subtilă, un fel de imagine-etalon a copiilor cuminţi, cu temele pregătite a doua zi, care nu se uită la T.V. decât atât cât părinţii lor le permite. Dacă priveşti filmul în limita acestei confruntări, ratezi adevărata temă, şi exerciţiul observaţional pe care Östlund îl propune.

Apelând la planuri-secvenţă imobile, Östlund stă departe de acţiunea efectivă, şi îşi lasă actorii minori să îşi facă treaba. În termenii unui raport mijloace de expresie-acţiune-compoziţie, Play e un adevărat regal. Umorul negru, apropiat de al compatriotului Roy Andersson, e inserat printre rânduri, la fel şi violenţa. Însă ceea ce frapează este maniera de a trata imaginea unei societăţi prin intermediul unui incident minor: un furt de telefon. Suedia lui Östlund este ţara procedurilor. Când ele sunt încălcate, sistemul este dereglat major. Indivizii nu pot reacţiona în afara normei: în una din firele narative ale filmului, un controlor de tren anunţă în staţie că a fost găsit un cărucior în zona dintre vagoane care ar trebui luat de acolo, conform regulamentului. În ciuda anunţului repetat, nimeni nu îl preia. Într-o altă scenă, unul dintre băieţii urmăriţi intră într-o cafenea pentru a cere ajutorul vânzătoarei. Tânăra îi spune că nu poate suna încă poliţia, pentru că agresorii stau încă la colţul străzii. Însă cea mai dură în materie de umor negru este cea a cursei, în care tipii de culoare le propun celorlalţi băieţi să facă o cursă de alergare, într-un parc, cel care ajunge primul luând tot ce au prin buzunare ceilalţi. Cursa este încălcată: albul aleargă pe pista stabilită, negrul fuge în diagonală, pe gazon, ajungând primul.

play 2011 ostlund blogul cu filme_38 play 2011 ostlund blogul cu filme_03 play 2011 ostlund blogul cu filme_04 play 2011 ostlund blogul cu filme_14 play 2011 ostlund blogul cu filme_17 play 2011 ostlund blogul cu filme_24 play 2011 ostlund blogul cu filme_28 play 2011 ostlund blogul cu filme_36

0 comentarii:

comentează-te!