FILM: Bonsai (r. Cristián Jiménez, Chile, 2011)

Ieri scriam despre Ilusiones ópticas, debutul în lung-metraj al lui Cristián Jiménez. Azi e vremea pentru cel de-al doilea film al său, şi ultimul de altfel, Bonsái (2011), nominalizat în Un certain regard, la Cannes.
 
În primul său film, influenţele erau multe, şi cu atât mai evidente: o manieră altmaniană de a privi şi trata spaţiul diegetic, o compoziţie simplistă apropiată de Rohmer şi Hong Sang-soo, şi un vid detramatizant ca la Aki Kaurismaki în materia dialogului (vezi planurile-contraplanurile din sala de şedinţe). În Bonsái însă, Jiménez schimbă cumva registrul: de la o poveste privită prin prisma personajelor în termenii unei parabole sociale, trece la una cu mult mai intimistă şi senzuală, tratată prin puterea detaliului. Povestea este a unul tânăr surprins la distanţă de opt ani între viaţa de student şi o poveste de dragoste, şi cea de locatar al unei vieţi de-idealizate, consumată în ratarea sa ca scriitor. Atunci, se îndrăgostea de o fată, acum îşi consumă nopţile alături de o vecină de bloc. Atunci, îşi minţea iubita că a citit Prosut, acum îşi induce amanta în eroare, pretinzând că romanul pe care îl scrie aparţine unui cunoscut scriitor local, care i-a înmânat romanul pentru lectură şi tehnoredactare.
 
Julio porneşte în căutarea timpului pierdut. Recuperează trecutul scriind o carte care începe aşa: „La finalul filmului, Emilia moare iar Julio descoperă că a rămas singur. În realitate, Julio era deja singur cu mulţi ani înaintea morţii Emiliei. Dar singurul lucru care contează este că, la final, Emilia moare iar Julio nu. Julio trăieşte iar Emilia nu. Restul nu e decât ficţiune.

blogul cu filme bonsai film

blogul cu filme bonsai film_10 blogul cu filme bonsai film_12 blogul cu filme bonsai film_13 blogul cu filme bonsai film_15 blogul cu filme bonsai film_19 blogul cu filme bonsai film_24 blogul cu filme bonsai film_35 blogul cu filme bonsai film_38 blogul cu filme bonsai film_39 blogul cu filme bonsai film_40 blogul cu filme bonsai film_42 blogul cu filme bonsai film_43 blogul cu filme bonsai film_44 blogul cu filme bonsai film_45

0 comentarii:

comentează-te!