Educaţie prin film


Invitat la nu ştiu ce agapă CNA, unde se vorbea despre protecţia copilului din faţa televizorului, Remus Pricopie, ministrul educaţiei, se întreabă: „De ce să nu aducem filmele româneşti care sunt ecranizări ale unor opere literare, pe care profesorii de limba română le solicită la clasă?”. Declaraţia este luată de pe gândul.info, ca să spulber orice bănuială de neautenticitate. O spun direct: când am auzit că menesterul vrea să introducă cursuri opţionale mai recreative, am zis bun, să vezi că ăştia sunt puşi pe treabă. Dar cum orice vis legat de vreo iniţiativă instituţională nu durează mai mult de o zi, vine Pricopie, absolvent al Facultăţii de Chimie, să spună o aberaţie: să prezinţi la clasă filme după operele literare care au turnat pe vremea lui Ceaşcă, dintr-o pornire ultra-naţionalistă. Altfel, de ce să îi educi pe retardaţi (liceele din România nu sunt populate numai de olimpici, copii excepţionali, şi de o sumedenie de analfabeţi care nu pot nici măcar să scoată ideile pincipale dintr-un text)? Ulterior, Pricopie mai scoată o perlă din eprubetă: „educaţie prin film”, care nu înseamnă să le explici tâmpiţilor ce urgie a căzut peste cinematografia românească, de ce marii eroi ai filmului comunist erau cu precădere macaragii, de ce o groază de „regizori vizionari” au ecranizat la greu Caragiale. După ce nimeni nu mai citeşte astăzi, liceenii retardaţi  nu vor mai parcurge nici măcar mizeriile literaturii române, măcar pentru exerciţiul citirii, pentru că au văzut filmul. Iar la bac, se vor fi aflat în dificultate, pentru că sunt confuzaţi de titlul romanului pe care îl au de comentat: „Enigma Otiliei” sau „Felix şi Otilia”.

Între timp, statisticile spun că programele pe care o arde cel mai mult populaţia sub -18 sunt Acces direct şi Dansez pentru tine.

2 comentarii:

  1. Citez: ”În Niger alfabetizarea se făcea în fața admirabilului instrument pe care-l reprezintă un aparat de televizor. [...] Din păcate, copiii televiziunii se dovedeau, în general, inapți pentru studii liceale” - Neagu Djuvara în ale sale amintiri din pribegie.

    Ai noștri ca brazii și plini de idei.

    RăspundețiȘtergere
  2. da, mai era o povestioară (nu îmi mai aduc aminte unde am citit despre ea), în care o echipă de filmare ajunge într-un trib african uitat de lume şi le pune ăstora un film. iar ei nici nu se uită la el, pentru că 1. nu le spune nimic "moda" lumii civilizate, şi 2. pentru că nu au exerciţiul de a urmări imagini una după alta, ei fiind familiarizaţi cu balada, cu povestea relatată prin cuvinte.

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!