FILM: L'ultimo terrestre (r. Gian Alfonso Pacinotti, Italia, 2011)

În campania de promovare a filmului de debut al italianului Alfonso Pacinotti, un prezentator de știri din Italia a înregistrat un clip postat pe YouTube, prin care anunța că Italia urmează să fie invadată de extratereștrii. Panica nu a întârziat să apară, ducând la un soi de efect Welles, mai ales în mediul on-line.  ”L'ultimo terrestre” e un proiect excelent: dezvoltă o hermeneutică între sci-fi / motivul invaziei extraterestre și un tablou intim societal. Un astfel de film e expus riscului de a cădea într-un kitsch grosolan: extratereștrii, observații sociale, un personaj cu probleme familiale. Numai că Pacinotii livrează rețeta perfectă. 

Luca (Gabriele Spinelli) este un solitar. Lucrează într-o sală de bingo, locuiește într-un cartier de locuințe sociale dintr-un cartier de studiouri luxoase și își monitorizează vecina de care este îndrăgostit, dar pe care nu ezită să o catalogheze drept ”putana”. E un misogin. Din media, anunțul invaziei extraterestre nu îl înspăimântă. Pare a fi singurul care nu își face griji. Pentru că el însuși este un alien, un alienat, un periferic.

Invazia extraterestră devine astfel o metaforă a normalității. Invazia normalizează, iar pentru asta, societatea normativă dar dezechilibrată resimte o fobie față de necunoscut. Momentele sci-fi – apariția unui extraterestru în grădina tatălui lui Luca – sunt tratate într-un mod minimalist, și deloc descriptiv. În maniera asta, ”L'ultimo terrestre” evită penibilul, folosind ”motivul extraterestru” în a valoriza și valorifica nucleul dur al filmului: un catharsis personal al unui individ a-social.

0 comentarii:

comentează-te!