[Filme descoperite în 2012] Die Vermissten / Dispăruții (r. Jan Speckenbach, Germania, 2012)

În fiecare an există cel puțin un film pe care îl poți cataloga drept ciudat. În 2012, pentru mine unul ”Dispăruții” este prima nominalizare care îmi vine în minte. În primele trei sferturi de film, un individ își caută fiica pe care nu a mai văzut-o de șase ani, dată dispărută. Pentru ca în ultimul segment de timp toată sudura aparent banală să se năruie iar miza să fie developată într-un mod nu știu dacă într-un mod inedit, dar cel puțin într-o formă neașteptată.

Lothar are un copil din prima căsătorie. În timp ce își conduce mașina, primește un telefon de la o anume Sylvia, care ulterior, se dovedește a fi fosta lui nevastă, care îl înștiințează de dispariția fiicei. Lothar pornește în căuatarea ei. Un fel de straniu secret leagă oamenii din jur, lucru de care devine și el conștient pe parcurs: tot mai mulți tineri sunt dați dispăruți; autoritățiile par a fi singurele îngrijorate, mai puțin părinții. Pe Lothar chiar îl frapează pasivitatea chiar a fostei soții care nu face niciun efort să pună cap la cap firimiturile de pâine care să o ducă la misterul dispariției fiicei.

În prima parte a filmului, mediul abiotic e de-a dreptul kafkian. O amestecătură de absurd din ”Castelul” și ”Procesul” este transpusă prin oarba prestație a celor din jur, în mijlocul lor fiind aruncat acest Lothar care spre finalul filmului se dovedește a fi un individ prins temporal în propriul trecut, în timp ce vremurile se schimbă. Doar Lothar încă nu pricepe ce se întâmplă, și noi alături de el.
Pentru ca efectul kafkian să prindă și mai mult viață, realitatea istorică este estompată: povestea dispariției copiilor poate fi aplicată oricărui context istoric, neexistând referiri politice. Orașul în care Lothar este prins ia aspectul unui ghetou, în care lumea este împărțită între două bande rivale: cea a copiilor, purtători ai unei convenții numai de ei știute, și cea a oamenilor mari, imuni. Frica, panica, prezența sistemului se fac prezente doar în fundal. Televiziunile și ziarele diseminează informații privind starea de fapt, dar la care oamenii par să nu reacționeze. Doar Statul vrea restabilirea ordinii: talk-show-uri T.V., buletine informative și chiar înființarea unei miliții speciale cu drepturi de viață și de moarte asupra oricărui cetățean.

În cea de a doua parte a filmului, Lothar intră de partea contra-sistemului. Pentru a înțelege schimbarea pe care unii (acei tineri dispăruți) și-o revendică, se desparte de viața lui (cea de inginer într-un centru de enrgie atomică – ”Niciun microb nu a fost identificat!”) pentru a împrumuta sistemul celorlalți.

0 comentarii:

comentează-te!