FILM: Reality (r. Matteo Garrone, Italia, 2012)

Nu mă așteptam la mare brânză din partea filmului lui Garrone, dar trebuie să recunosc că a fost destul de rezonabil. Acum, punând ”Reality” alături de ”Gomorra”, amândouă câștigătoare de Grand Prix la Cannes, cel de al doilea iese net câștigător. Practic, nu există termeni de comparație, poate doar acel Napoli colorat. Un bărbat, cu reale aplecări actoricești, visează într-o zi că va ajunge în casa Big Brother, călcând pe urmele vedetei locale, tocmai câștigător al competiției televizate, care ajunge să anime spectatorii în show-uri din cluburi, și pe la nunți. Urmează un casting, vise, încurajări din partea familiei și o sumedenie de vise spulberate treptat treptat. În timp ce realitatea lui se distanțează de cea a apropiaților, Luciano, protagonistul, cade într-un fel de imaginar bolnăvicios. Crede că face o figură bună la casting, așteaptă telefonul de la producători, care nu mai vine; face, inclusiv fapte bune (dacă un înger catolic nu îl supraveghează, e posibil, totuși ca un trimis de la Roma să îi măsoare pașii și să vadă dacă este demn de intrat în Casă).

”Reality” poate să deschidă o perspectivă asupra maladiilor oamenilor tele-expuși. Dar, privind mai larg, ”Reality” face și câteva comentarii evidente despre film și televiziune, în țara în care televiziunile lui Berlusconi au dat naștere la ceea ce, la noi, se numesc ”asistente TV” sau ”bebelușe”, în care filmul de artă a decăzut, locul fiindu-i luat de producțiile TV (în care, by the way, și câte o târfă de la noi, își găsește locul), în care, în zilele noastre, Cinecittà nu mai găzduiește turnarea vreunui mare film, ci doar casa Big Brother. 

______________________
Reality
r. Matteo Garrone
Italia / 2012

0 comentarii:

comentează-te!