FILM: Vous n'avez encore rien vu (r. Alain Resnais, Franța, Germania, 2012)

Primul film văzut în 2012 pe care l-am trăit practic… fiziologic este ”Vous n'avez encore rien vu”. Nu am făcut pipi în sala de cinematograf, dar cert este că am fost cuprins stări de excitare și relaxare. Resnais face încă un film inventiv, experimental, și pentru cei mai educați într-ale cinematografiei, reprezintă o certă sursă de ”ce-mai-urmează-acum ?”.

După aproximativ 15 ani, începând cu ”Smoking / No Smoking” (1993) și terminând cu ”Coeurs” (2006), în care și-a conjugat în diverse forme admirația pentru teatrul englezesc (spus pe scurt), începând cu ”Les herbes folles” (2009), domnul Resnais intră într-o altă etapă a vieții sale biologic-auteriste : evocarea dragostei pentru film, teatru și actori. Ce ar fi putut face un om care se apropie de vârsta decontului, decât să își însceneze decesul ? Alter-ego-ul regizorului își invită prietenii actori cu care lucrase de-a lungul carierei - Pierre Arditi, Sabine Azéma, Michel Piccoli, Anne Consigny, Wilson Lambert și mulți alții – pentru a fi martorii ultimului mesaj, înainte de plecarea definitivă. Pe un ecran plat, regizorul decedat (Denis Podalydès) le cere să respecte unul dintre punctele testamentului său : să evalueze prestația unei companii de teatru formată din actori tineri, care interpretează o variantă modernă a piesei ”Orfeu și Euridice”. In timp ce pe ecran actele rulează, actorii prezenți la vizionare intră și ei în inima personajelor pe care le-au încarnat, sub oblăduirea regizorului mort. 


Testamentul lui Resnais. Trecutul, prezentul și viitorul se întâlnesc într-o cameră de zi. Invitații, așezați fiecare pe câte un fotoliu VIP din piele neagră, privesc către ecranul unei plasme acționată prin telecomandă. Actorii tineri încep jocul. Piesa de teatru nu mai este amplasată în decoruri somptuoase, și nici lumini geometrice nu cad. Camera tremură, iar scena însăși pare a fi o hală dezactivată. Recuzita este redusă la minimum, criptând idei. Acesta este viitorul artei, ar spune Resnais. Reprezentațiile trecute ale aceleiași piese de teatru sunt aduse în prezent : vechea Euridice (Azéma) își spune replicile pe de rost ; apoi îi vine rândul lui Euridice din prezent (Consigny), în timp ce pe fundal, replicile viitoarei Euridice se aud din difuzorul televizorului. Aceeași piesă de teatru, trei feluri de a le juca. Odă actorilor!

După Rivette, Resnais este un alt regizor care explorează raportul dintre teatru, film și viață. Viața este formulată ca pe o formă de teatru jucat inconștient. Jocul teatral al actorilor invitați se topește viața cotidiană, așa cum filmul încearcă să înghită viața. ”Vous n'avez encore rien vu” lucrează cu cele trei identități – a fi actor de teatru, a-ți juca rolul personal în viață, dar și a fi înghițit ca personaj de film. Identitățile sunt derutante. Este un film ? Este o piesă de teatru ? Este o piesă de teatru filmată ? Sau chiar Wislon Lambert și Anne Consigny chiar se iubesc în viața reală și își dau aprobarea să fie ”caught on tape”?

Ultimul film al lui Resnais este un testament. Nu își privește filmele din trecut. Se preocupă de viitor. Actorii trecuți pot da ștafeta celor noi ? O poveste de dragoste clasică își poate găsi noi reformulări în arta de mâine ? Da, spune Resnais. Atât timp cât oamenii vor mai continua să existe, și să (se) joace. Și atâta timp cât legile naturale vor împinge regizorii vechi la moarte, găsindu-și locul într-un cimitir, în timp ce noii regizori le vor ocupa locul pe televizorul-ecran-plat.

0 comentarii:

comentează-te!