Cronica unui eveniment petrecut ca după dealuri

Cronica După dealuri aici!

Vineri seară am citit ”Spovedanie la Tanacu”, cartea, zice-se, care a stat la baza ultimului film al lui Cristian Mungiu. În ciuda faptului că este scrisă prost – victimă a ficțiunii și a informațiilor reale pe care Niculescu Bran nu reușește să le trateze într-un tot coerent – mi-am dat seama cât de reușit este filmul. 


Ca să păstrez tradiția pe care am inițiat-o când a apărut în cinematografe (în 2007, parcă) ”4 luni, 3 săptămâni și două zile”, o încep cu zgomotul de fond înainte de încereperea proiecției. Două dudui în spatele meu dialoghează:


Ea 1: Fată, ce film e ăsta. Ai întrebat și tu? (în mod cert, duduile auziseră că e un film în vogă, pe care trebuie să îl bifezi).
Ea 2: Nu știu. Dar să întrebăm. (nu au găit nicio față prietenoasă prin sală)
Ea 1: E ceva cu exorcizări, nu? Dacă e de groază? O arată p-aia exorcizată? Bă, mi-e frică la astea. Nu de alta, dar mă întorc acasă singură. (numește niște filme la care i s-a făcut frică. ”Tăcerea mieilor”?)
Ea 2: (discuția se mută la alt nivel, mai înalt) X-uleasca (nu i-am reținut numele) de ce nu a avenit cu noi?
Ea 2: A ieșit cu ăla la Skyfall.
Ea 1: E bun (ăla, am dedus eu)?
Ea 2: Nu știu fată. Că a mai ieșit cu unu’ mai demult, și după, i-a zis că o sună, că mai vorbesc. Dar a dispărut. A încercat ea să îl sune o dată dar i-a respins.

Lumina se stinge. Pe ecran apar două trenuri CFR (vechile personaluri). Duduile noastre încep să se hlizească. Fac cunoștință probabil pentru prima oară cu mizerabilismul filmului românesc. Să apară într-un film la cinema obiecte din proximitatea ta cotidiană e ceva inedit. Pungile-cu-ceva încep să foșnească.

Inițial, voiam să scriu treburi serioase despre filmul lui Mungiu. Dar cum să spun că vorbește despre România șamanică care conviețuiește bine-mersi cu cea a 3D-ului, MMS-urilor și aifoanelor? Cum să mai privești la mizeria altora, când, la nici o riglă distanță de tine, România de după dealuri se manifeastă în splendoarea ei? Live performance involuntar într-o amărâtă de sală de cinema. Nu mai pot comenta.

2 comentarii:

  1. toată povestea asta cu După dealuri 2 mi se pare o nebunie...
    prea groasă şi nimic oficial...

    RăspundețiȘtergere
  2. nu ți se pare. este. am promis eu altceva în titlu, și nu m-am ținut de ”promisiune”?

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!