Luis Buñuel / În Mexic. Apare femeia

Din Statele Unite ale Americii, Buñuel prinde curaj și își mută întreaga familie în Mexic. După mai multe încercări de a realiza un film sortite eșecului, însăilează la câțiva ani după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, ”Gran Casino”, o comedie ușoară, pliată pe moda comercială a vremurilor. Mai nimic din forma filmului nu anunța boom-ul auteuristic de mai târziu, exceptând poate finalul comic, ”fără fanfară” și cam scandalos. Lovitura de grație în lumea cinemaului o dă cu ”Los Olvidados” (1950), intrat sub lupa Cannes-ului, al cărui trofeu l-a și câștigat ulterior.
 

Schimbul de roluri

Perioada mexicană a lui Buñuel este mai puțin cunoscută, fiind eclipsată de filmele produse în Franța, cu mulți ani mai târziu. În contextul pieței de film din Mexic, execuțiile comerciale primau, prin urmare autoritatea producătorului / finanțatorului trebuia respectată, și implicit satisfăcută de rezultate bune în materie de vânzări. Și totuși, în ciuda aparanțelor, Buñuel reușește în cea mai mare parte din filme să se strecoare ingenios printre restricțiile financiare, și să facă filme ”de public”, dar cu ingrediente bunueliene. ”El gran calavera” (1949) ar putea fi un exemplu, chiar dacă nu extrem de fericit. În film, un magnat suferind de alcoolism vrea să dea o lecție celor doi copii – un fel de copii de Dorobanți – și surorii și cumnatului care se plictisesc în lux, înscenându-și falimentul. De voie, de nevoie, familia se mută într-un cartier popular, fiind nevoiți să se confrunte cu trecerea dramatică de la viața de burghez liniștit la cea de om sărac aflat în permanentă luptă pentru supraviețuire. 

Tema schimbului de roluri și status social este una recurentă la Buñuel, regăsind-o foarte bine și în ”Robinson Crusoe” (1954), unde protagonistul, singurul supraviețuitor al navei scufundate, se confruntă cu regretul părinetului care îi spunea înainte de a se îmbarca pe navă, să nu plece, pentru că este posibil să îi lipsească comoditatea căminului parental. Lucru care se și întâmplă. Viața începe de la zero. Fostul nobil trebuie să învețe, într-un univers paradisiac, să confecționeze lumea materială de care are nevoie, pe care, acasă, o lăsa în mâinile slujitorilor. Povestea răstălmăcită a lui Robinson Crusoe mai are și o altă însemnătate în filmografia lui Buñuel: apare, pentru prima oară, ideea că omul simte natural nevoia de a-și manifesta puterea, autoritatea, forța în fața celorlalți. Crusoe salvează dintr-un ritual sângeros un aborigen, pe care, ulterior, îl tratează drept un secund al său. Cu ocazia asta, două observații intră în discuție: într-o societate de doi, plasarea rolurilor este inevitabilă; singurătatea prin izolare este starea paradisiacă a omului, iar prin apariția celuilalt, o luptă pentru afirmarea autorității apare inevitabil.
 

Modernitate și tradiție

Sunt trei filme din perioada mexicană a lui Buñuel care explicitează obsesia sa față de coexistența tradiției și a modernității. Cultural, provenea dintr-o familie burgheză cu stricte reguli și tabuuri pe măsură. La nivel de univers artistic, este evident că societatea din care provenea și-a pus amprenta (vizual în fetișurile de cult creștin, de exemplu; auditiv în percuția tobelor prezentă în sărbătorile orășănești din Spania, sau clopotele bisericilor integrate în cele mai subversive momente ale unui film). Ajuns în Mexic, descoperă o țară în care contrastele sunt violente. Mexicul era presum Statele Unite unul din marii beneficiari de pe urma războiului. De altfel, până prin anii ’70, țara a cunocut un boom economic deosebit. Și cu toate astea, emanciparea socială era departe de a se definitiva, existând un hibirid forțat de tradiția stagnantă și modernitatea numai pe jumătate îmbrățișată. 

În ”Susana” (1951), căminul tradițional este supus dezechilibrului când o străină își face apariția. Susana, adolescenta supusă caznelor instutetelor de reeducare catolică, este prima femeie care se bucură de rolul principal în filmografia lui Buñuel. Deși nu are vreo valoare artistică deosebită – subiectul ușor melodramatic și niște personaje destul de caricaturale – conturează universul bunuelian de mai târziu, și lansează pentru prima dată laitmotivele bunueliene. O femeie frumoasă scapă dintr-un institutu de reeducare prin rugămințile făcute către Cel de Sus. Rugămințile sunt blasfematorii având în vedere circumstanțele în care sunt incantate. Dumnezeu îi deschide fereastra cu gratii, în timp ce pe bodeaua pe care umblă șobolanii, este proiectat semnul crucii. Năpastele, la Buñuel, ajung în casa curată, nepătată de păcat, întotdeauna prin fereastră (Susana este zărită în furtuna de afară, prin fereastră; în ”Abismos de pasión” – 1953, Alejandro își face prima apariție în lumina din geam)! 

blogul cu filme luis bunuel susana

În filmele lui Buñuel, binele și răul este întotdeauna greu de definit. Aceeași observație se aplică și în cazul tradiției și modernității. Categorizările nu își au locul în filmografia spaniolului. Tradiția să însemne binele, starea originară? Influențele modernității să arunce valuri malefice asupra ei? Apariția Susanei la ferma tradițională mexicană confirmă confuzia dintre cele două curente. Hacienda este ținută de o familie cu frică de Dumnezeu: tatăl, mama și fiul își au locurile lor bine-stabilite pe harta caselor respectabile. Susana, luată drept drept slujnică în casa înstărită, pare a se integra perfect în peisaj, dându-i-se un rol. Murdăria minții este bine-camuflată în aparențe. Buñuel îi acordă Susanei rolul cel mai ambiguu cu putință. Să fie ea femeia emancipată, menită să răstoarne tabuurile sexuale? Să fie agentul care va demola conceptul de familie catolică și va da frâu liber descătușării sexuale? Să fie femeia care va desființa mitul etichetei burgheze, în spatele căreia sunt ascunse aceleași pulsiuni carnale? Sau să fie doar o desfrânată, venită să își afișeze umerii goi prin fața masculilor neajutorați? 

”La hija del engaño” (1951) este un alt film care vorbește, în fundal, e adevărat, despre nou și vechi. Un el ăși găsește nevasta în pat cu altul, o ”trimite la mă-sa”, și ăși lasă copilul la ușa unui oarecare, în schimbul unei sume de bani. Peste ani, copilul abandonat se transformă într-o femeie bună de măritat, care și-o ia pe cocoașă de la tatăl vitreg atunci când nu stă suficient timp în jurul oalelor cu mâncare. Sora ei vitregă visează să fugă din satul părăsit și să devină actriță sau dansatoare de cabaret, în totală contradicție cu dorințele familiei. 

blogul cu filme luis bunuel hija del enganoblogul cu filme luis bunuel hija del engano_02blogul cu filme luis bunuel hija del engano_06

Un alt film menit să definească antagonismul dintre tradiție și modernitate este ”El río y la muerte” (1955), în care este evocată o vendetă de secole între două familii dintr-un sat uitat de lume. Membrii celor două familii se păzesc și se atacă pe ascuns, de fiecare dată, cel care ucide urmând să fugă pe malul celălalt al râului, pentru a se izola de restul lumii pe un an sau doi. Punctul culminant este punctat de conflictul dintre doi din urmașii celor două familii, unul rămas în sânul satului, iar celălalt, ajuns acum un medic cunoscut, în capitală. Cel devenit acum un om educat este pus în sitația de a respecta tradiția familială și a-și răzbuna morții, sau de a se lupta pe cale pașnică, în spiritul emancipării.

0 comentarii:

comentează-te!