FILM: despre oameni și melci (reg. Tudor Giurgiu, România, 2012)

Cum era și este România astăzi, așa este și filmul lui Giurgiu. Amestecul de speranță, schimbare, naivitate, corupție pitorească se reflectă în maniera de a vedea și filma lucrurile. Subiectul este incitant și invită la amuzament: fabrica ARO este în pragul falimentului și urmează să fie tăiată pentru exploatarea fierului vechi. Muncitorii găsesc o soluție pentru salvarea uzinii: să doneze spermă pentru o clinică americană care plătește 50 de dolari ”ședința”. Vechiul și noul se întâlnesc. Urmele comunismului planificat întâlnește noutatea medicală, donatorul de spermă anonim, menit să scandalizeze mica comunitate din Muntenia.

Pe lângă firul narativ principal – cel al salvării locurilor de muncă – scenariul prevede și un al doilea subiect care coabitează bine. Pe urmele iderului munictorilorilor (Andi Vasluianu), povestea merge pentru a dezvolta și povestea de amor. Statutul conjugal (o nevastă, un copil care visează la o bicicletă) este completat de viața de playboy în fabrică, fustangiu notoriu, capabil să îți povestească cum se fute fiecare doamnă ”de la birouri”. Una dintre ele (Monica Bârlădeanu) așteaptă răspunsul la aplicația pe care a depus-o pentru loteria vizelor din America. Dezamăgită de răspunsul negativ, prinde curaj când în fabrică ajung cei doi francezi care doresc să cumpere fabrica, iar fiul se îndrăgostește de ea. Și cum astrele parcă țin cu ea, granița de limbă (nu știe nicio boabă de franceză), ajunge să vorbească în limba lui Cervantes Julio Iglesias.

Punctul culminant al filmului lui Giurgiu este scena plecării la București a muncitorilor pentru prelevarea semenului. Debutul ei se petrece la umbra statuii lui Mihai Viteazu care își cheamă parcă oștenii pentru salvarea țării. La luptă, oșteni! Trenul va pleca din gară de la Linia 5!

Aplombul plecării este stins de aflarea veștii de către liderul munitorilor a veștii că este steril. Atunci al cui este copilul? Pentru unii, nici salvarea nu există. Întors acasă, întâlnirea dintre soț și soție se petrece la lumina lunii, în grădina casei părinților, pe o ploaie puternică. Nu orice luptă a bravilor oșteni se termină în stropii ploii de vară?

Filmul lui Giurgiu este un amestec intens de stiluri. Dar totul făcut cu sens, pentru că, așa cum spuneam la început, România în tranziție este un un amestec intens de noutate și nou-hibrid. În scena ”adăpării cailor” petrecută în Parcul izvor, filmatul în plan general prinde și iarba pe care orice om după luptă grea se tolănește, în timp ce în zare se vede nu doar Casa Poporului, dar și SUV-urile din 201, trecând pe Bulevardul Libertății.

0 comentarii:

comentează-te!