FILM: 38 témoins / 38 de martori (reg. Lucas Belvaux, Franța, Belgia, 2012)

La o primă vedere, un fel de clișeu este tot perpetuat în cinematografia franceză: filmele macabre întotdeauna își poartă acțiunea în nord, în timp ce cele ”familial prietenoase” au loc în sudul Franței. Structura asta mentală e cumva similară cu cea americană: locurile pierzaniei, în bani sau în natură, sunt amplasate în ”L.A., Las Vegas, etc”, cam întotdeauna.

Filmul lui Belvaux, pe care de la bun început vreau să îl cataloghez drept un succes, își plasează acțiunea într-un Le Havre ploios, în care lumina este scumpă la vedere iar culorile, oricât de aprinse ar fi ele, își tocesc strălucirea. Orașul, preferat, pare-se, din ce în ce mai mult, e un oraș destul de telegenic, dând senzația unui sătuc bine orânduit. Nu mică mi-a fost mirarea când, anul trecut, finlandezul Aki a optat pentru orașul-port, prevăzând parcă că o poveste de dragoste trecută de prima tinerețe ar prinde culoare pe fondul griului-verzui atmosferic.

”38 de martori” aprofundează o temă bătucită de mulți prin filme. Chiar eu am vorbit despre vreo două de-a lungul anilor pe aici, prin ogradă. Și anume, lașitatea individului atunci când se confruntă cu un delict care nu îl vizează, dar care se petrece în comunitatea sa. Mai concret, într-o noapte, o tânără este violată și înjungiată, sau invers J, iar pe fundalul țipetelor venite din vecini, niciun locatar nu intervine. O anchetă este pornită, din care reiese că, în ciuda negării absolute și generale a tuturor locatarilor, cum că ar fi auzit ceva în acea noapte, fiecare dintre ei a fost părtaș la uciderea fetei, prin lipsa de reacție. Bineînțeles că filmul tranșează problema la nivel individual, aruncându-și dispozitivul pe drama unui om care pe parcurs începe să aibă mustrări de conștiință și se autodenunță în fața autorităților.

Dincolo de faptul că scenariul este perfect scris și implementat, fiecare actor pare să fie așezat la locul potrivit. Există o comunicare extraordinară între personaje, iar dialogul este redactat de un scrib priceput.

Două scene formidabile mi-au atras atenția în mod deosebit: cea a oficierii slujbei bisericești, unde Belvaux a vrut să detașaze momentul de restul filmului, prin cadre ample și lumină solară, și cea a simulării incidentului, care a pus degetul practic pe miza filmului, de natură morală.

0 comentarii:

comentează-te!