FILM: oslo, 31. august (reg. Joachim Trier, Norvegia, 2011)

E o misiune cam dificilă să leg ceva despre ultimul film al lui Joachim Trier, asta pentru că sunt prins în amintirea ecranizării pe care Malle a abordat-o după același roman (”Le feu follet”). O să încerc să mă lepăd de orice subiectivism, pe cât posibil, asta pentru că, la nivel emoțional, interpretarea franceză mi-a plăcut infinit mai mult decât cea de a doua.

Un tip este pe punctul de a ieși dintr-un centru de dezintoxicare narcotică și să își reia viața. Numai că apar câteva probleme de care el însuși este conștient: viața nu se reia din punctul în care ai lăsat-o, ci cronometrul este resetat la zero. Hotărât să își pună capăt zilelor, se agață de ultimele fărâme de existență. O zi se transformă într-un lung șir de juxtapuneri de amintiri – evocarea Oslo-ului trecut - , culori, trăiri și decepții. Așteaptă cumva de la oamenii pe care îi reîntâlnește să îi dea acel dram de rațiune, de stimul în a continua viața care ”merită trăită”. Constată, însă, că temerile i se confirmă din ce în ce mai des: la fiecare colț de stradă, în viața fiecăruia se află un dram de împuțiciune interioară.

Reabilitat medical, protagonistul lui Trier trebuie să se reabiliteze și social. Să se împace cu viața, să șteargă greșelile pe care le-a comis față de semeni. În film, erorile nu sunt niciodată explicitate. Constați doar urmele amintirii vechiului individ care și-a decepționat familia, prietenii și îngerul păzitor: o prietenă plecată, ca și în cazul lui Malle, în America, care nu îi mai răspunde la telefon; o soră care încă nu este pregătită să își revadă fratele; un prieten, acum căsătorit și proprietarul a doi copii, care recunoaște că vremurile nu mai sunt cele la care a visat.

Ce are filmul lui Malle ca atu față de cel al lui Trier este personajul principal: francezul opta pentru un actor cu un curriculum vechi, întruchipând o virilitate peste care patina timpului a trecut lăsând urme vizibile: cearcăne, o mimică a feței aparent luminoasă, dar pe care se întrevăd urmele ridurilor, niște ochi care au văzut multe. Trier optează pentru actorul său de casă, Anders Danielsen Lie, cu mult mai tânăr, care în ciuda prestației fără cusur, devine ușor neverosimil.

Despre ce ar putea fi cel de-al doilea lung-metraj al lui Trier:

1. Despre cât de pregnant este trecutul în înfruntarea și planificarea viitorului, dar și că ”focul interior” arde între trup și suflet, între existență și refuzul ei. Ieșit sub permisie de o zi, Anders merge la un interviu de angajare, unde constată că trecutul sumbru (conform normelor sociale) îi dă târcoale, dar și că nu mai are resurse de a se mai lupta.

2. Despre nevoia sine qua non a oamenilor de a-și contrui un univers alternativ de dorințe și plăceri, care îi țin departe de linia de prăbușire. De fapt, cred că ideea asta este cea mai prezentă în tot filmul, de la evocarea Osloului de la început, și până la scena în care Anders, aflat într-o cafenea, trage cu urechea la lista infinită de to do-uri, a unei adolescente.

Trier se folosește de același stil de a monta precum Boe; eu îl numesc al anticipării, în care fiecare cadru devine o elegie a trecutului, prezentului și viitorului, în care amintirile, impulsurile de moment și viitorul imaginat se întrepătrund, rezultând o cascadă derutantă, dar extrem de eficientă în materie de emoție transmisă.

Scurtă paranteză picantă: Malle era un anti-fumător convins. În foarte multe dintre filmele sale, actorii nu fumează, lucru care face cumva notă discordantă cu ”legea nescrisă” a filmului francez (ca să nu mai spun de nouvelle-vague), aceea ca mai toate personajele principale să fumeze. Și mai interesant… acolo unde protagoniștii fumează, ”viciul” este portretizat într-un mod marginal, și încadrat întotdeauna de detalii neplăcute văzului. Îmi aduc aminte, de exemplu, de scena din lift din filmul de debut al lui Malle, și de covorul de filtre de țigară de pe pardoseală și îndepărtate cu piciorul. Asta a fost așa… ca fapt divers.

blogul cu filme le feu follet louis malle_27
Maurice Ronet în ”Le feu follet” (r. Louis Malle, Franța, 1963)
blogul cu filme le feu follet louis malle_25

0 comentarii:

comentează-te!