există moarte și după ICR

Pe fondul aisbergului de proteste pe marginea deciziei de guvern privind revocarea din funcție a conducerii ICR, multe voci au spus că nu este în regulă ce se întâmplă. La asta, a mai contribuit și o motivare bâlbâită din partea celor care mânuiesc țara asta, uneori pre-istorică. Să ajungi la putere și să schimbi garda este o normalitate bine împământenită. Nu e un șoc! De la manageri de spitale la femei de serviciu cu carte de partid, tuturor li se servește o porție de pizza, după contribuție, drept recunoaștere pentru eforturile depuse în combaterea ”dușmanului”. Nu o să iau partea niciunei tabere: nici pe a celor care pe tăcute sperau să schimbe noua gardă, nici celor care vocalizează disperat prin mediile sociale. Primii fac ce ar face orice nouă guvernare, indiferent de miros și culoare. Cel de al doilea grup nu trebuie nici el acuzat: cei care își spun opinia prin media nu pot fi acuzați mai de nimic, eventual de o ușoară naivitate. Da, consider că orice decizie trebuie să fie luată după o dezbatere. Dar asta într-o țară care știe să își exerseze natura democratică. La noi, tradiția democrației nu există, și nici nu dă semne că ar putea prinde miez. Cei care activează în funcție de propriile sale opinii, dar mai ales emoțional, sunt niște sărmani idealiști. Și trebuie cumva să îi respectăm. Problema este că în astfel de situații, când o mică revoltă dă să se nască, baștanii, cei de prin birouri iau creionul în mână și dau apă la moară.

Institutul Cultural Român este condus de Patapievici. Tot interesul lui s-ar centra pe aceste grupulețe care îi iau partea. Grupulețele fac însă o mare greșeală – după arabul din fruntea SMURD, acest Iisus al medicinii de urgență, un nou apostol se naște, iar Pata miroase că ar putea fi chiar el. Revin. Grupurile nu ar trebui să se ralieze și să îi ia apărarea lui Patapievici, și implicit acoliților lui. Ei confundă un om cu o instituție. Instituția este cea care trebuie apărată, și scopul ei. Nu știu cât de mult bine a făcut Institutul ”culturii românești”. Dar feeling-ul meu este că și instituția asta, pe fondul împuțiciunii din lanțul trofic al tuturor organizațiilor de stat, are o crustă tare de jeg tradus prin: favoritisme, nepotisme, sensibilități. Nu mă înțelegi gresit! Nu visez că în lumea asta, așa ceva este inadmisibil și că nu se întâmplă și la case mai mari. Doar că nu trebuie să ne prostim și să vedem că ICR-ul este o virgină îmbrăcată în alb iar în păru-i blond stau așezate delicat margarate. Și să nu aud că ICR-ul nu a fost activ politic pentru că orice instituție din România face politică: de la spitale, dispensare până la școli și case de bătrâni. Toate sunt adâncite în mizeria asta, a aparteneneți politice.

Întrebări pentru ICR:
  • Recent, a fost emis pe repede înainte raportul de activitate a Institutului. Un cârnat lung de evenimente au fost trecute acolo. Seri de poezie, expoziții de fotografie, proiecții de filme. Nu este suficient! Ca să îmi arați că ești eficient, îmi spui: câți oameni per eveniment au luat parte, care a fost acoperirea în presă și ce beneficii financiare ai avut?
  • De ce prezența la festivaluri a unor regizori români trebuie suportată (mascată sub acel ”susținută”) de către bugetul ICR?
  • Și la Berlin, și la Cannes, sunt organizate spații dedicate vânzărilor de produse cinematografice: scenarii, proiecte aflate în pre-producție și filme deja scoase ”la produs”. Care sunt rezultatele? (vă spun eu de pe acum: nu au vândut nimic).
  • De ce un personaj precum Dan Chișu trebuie să plimbe ursul și la Berlin, și la Cannes? Obiectivul prezenței?
Ce vrea Guvernul?

S-au schimbat polii de putere la centru, atunci trebuie schimbate și cămăruțele-anexă. Noul guvern a identificat o oportunitate imensă în ICR pentru a prelua frâiele comunicării cu românii din afara granițelor. Cel mai probabil, de la un simplu departament care să țină legătura cu românii înstrăinați dar cu drept de vot, se va ajunge la un transfer de misiune a Institutului: agent electoral. Institutul deține ceva prețios, pe care ambasadele nu îl au: o relație mai de proximitate cu românii din afară. Și cum în toamnă, vor fi alegeri parlamentare a căror miză este dacă guvernarea va fi una a OUG-urilor sau nu, guvernul nu doarme. De cealaltă parte, interesații adevărați de ICR suferă spasme multiple: au sudat îndelung să își creeze o rețea de relații, și acum tot networking-ul se duce pe apa sâmbetei? în conflcitul dintre guvern și acoliții reali ai ICR-ului, este implicat și poporul, națiunea ”Street Delivery”, buimacă și cu reacții total emoționale. Prostia cum că ICR-ul a făcut ce alte instituții nu au realizat e flagrantă: într-o țară normală, evenimentele unui astfel de Institut sunt o necesitate, o banalitate precum spălatul cu apă caldă. Frați și surori, ICR-ul nu este Mesia culturii mioritice. Pericolul real nu este înlăturarea lui Patapievici. 

Orice formă instituționalizată de cultură e de rahat!

8 comentarii:

  1. deceneu6/18/2012

    combati bine si cu argumente (si cu niste mici erori de dactilo pe care in interesul superior al textului ar fi fain sa le remediezi), dar eu cred ca o sa iti faci multi "pretini" printre emotionalii sustinatori ai unicului manager cultural al tarii, ES HRPatapievici.

    RăspundețiȘtergere
  2. mulțumesc! o să mă mai uit pe text să remediez greșelile. adevărul este că am scris ”cu suflet”, pe repede înainte.

    de prieteni nu îmi este frică. :))

    RăspundețiȘtergere
  3. bravo, bogdane, mi-a placut articolul!

    RăspundețiȘtergere
  4. carmen6/19/2012

    Mi-a placut. Cel mai bun articol pe tema asta.

    RăspundețiȘtergere
  5. cinemavictoria6/19/2012

    acestea sunt argumentele dvs? "am un feeling ca s-au comis favoritisme, pentru simplul motiv ca asa merg lucrurile aici si aiurea"? in schimb pretindeti din partea ICR date si cifre la sange: ID-ul de pe buletinele participantilor la evenimente, precum si beneficiile financiare ale serilor de poezie. articolul dvs. nu cred ca va rascoli pe cineva cu astfel de tuse oteviste. p.s.1 si da, un om, oricare, nu neaparat "Pata", trebuie aparat in fata unor argumente de genul " ... efectelor profund negative ale unor stari de lucruri care tind sa afecteze, cu titlu de permanenta, sentimentul de apartenenta la natiunea romana a celor stabiliti vremelnic în alte state."
    p.s.2 spalatul cu apa calda e, se pare, lucrul cel mai greu de deprins in Romania.

    RăspundețiȘtergere
  6. mulliganoglu6/20/2012

    cinemavictoria, cum se numea institutul care l-a promovat pe Picasso? sau ala care l-a promovat pe Tarantino, ca sa fim mai in domeniul globului?

    icr-ul a promovat numai mediocritati. eu cred ca ar trebui desfiintat, e o agentie de turism pt. poeti de curte.

    RăspundețiȘtergere
  7. cinemavictoria6/21/2012

    sigur, si printre poetii de curte :) se numara si asta:
    http://www.icr.ro/tanase1_ro
    a, si un articol dintr-un ziar de curte:
    http://www.jurnalul.ro/reportaje/tangoul-unei-vieti-alese-115171.htm
    cat despre Jordi Savall, adus de ICR in Romania? o mediocritate ...
    ...
    hai ca n-om fi toti prosti, om mai fi scapat cativa ...

    RăspundețiȘtergere
  8. mulliganoglu6/21/2012

    ai uitat sa-l pui pe dinescu, bardul della bucu

    Jordi Savall putea veni si fara icr, maneaua e iubita in rrominia

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!