de cinci ani / cum a luat ființă lumea


Ø  2007: Pe 24 iunie, se naște din taste blogul aista. Primul meu job cu salariu întreg. Vremea era frustrantă. Ploua ușor cu scuipat în timp ce soarele ardea. Aerul condiționat era și el frustrant. Cum putea să mă răcorească în ceafă, iar restul de măruintaie să îmi ardă? Primul post este despre un film francez. În același an, merg la ”4/3/2”. Ieșiți din cavourile din marginea Bucureștiului, zombie însetați de cultură și motive de mândrie națională iau cu asalt Studio-ul. O cucoană bine îmbrăcată (curcile nu avortează) se uită urât la mine cum că o împing ”pe la spate”. Un ”coaie” îi oferă telefonul mobil Anamariei Marinca, în timpul proiecției. Marinca își spune replicile dezinteresată. Afară, plouă. Spectatorii sunt revoltați. Pe fundalul tropotului de pe zebra din fața Mecului, comentariile iau turnura așteptată: așa era pe vremea aia. O descopăr pe Charlotte Gainsbourg și ascult 5:55 în buclă. Căldură în casă, troiene afară. Ceva stări de melancolie. Îmi ține companie Mélanie Laurent în ”Je vais bien,…”. Văd filmul lui Dumont. Mă pune pe gânduri. Prima și ultima restanță. Blonda din fața mea îndrugă prostii. Ia notă de trecere. Sunt optimist, dar pic. Credeam că sunt praf, dar cred că nu mi-am luat chiloții tanga norocoși. Merg în Cărturești și îmi cumpăr, drept consolare, ”Pendulul lui Foucault” și două filme de Polanski.
Ø  2008: Se activează din ce în ce mai mult plăcerea de a vedea filme la cinema, singur. Mă îndrăgostesc de Rivette. Cunosc oameni frumoși. ”Stelică” scoate pistolul în bodega din Gara de Nord. Fugim. Încercăm să furăm un cărucior de la Kaufland, dar nu putem să îl urcăm în tramvaiul 5. Visul nostru de a ne plimba cu el prin Băneasa se spulberă. Desplechin, Godard în buclă. O plimbare în Cișmigiu și o discuție despre programele radio franceze. O ceață deasă și câțiva stropi de ploaie. Îmi iau licența așa cum am stabilit. Un film îmi răspunde la o mai veche întrebare: ”E păcat să îți aprinzi țigara folosind o candelă?”
Ø  2009: În timp ce alții fac naveta între Louvre și Orsay, eu fac turul cinematografelor. O săptămână de filme din cinema în cinema. Ulterior, ”mișcarea” devine cunoscută sub numele de ”un maraton de filme”. Filmele dublate în franceză mă amuză. La fel, și filmele flamande cu subtitluri cenzurate. Azzuro în weekend. Blogul și un nou face-lift. Cea mai bună ediție a Festivalului Filmului Francez ever. Îl descopăr pe Achard. De atunci, îmi doresc să văd ”Plus qu'hier moins que demain”. Până acum nu a fost cu noroc. Pun mâna pe toate filmele lui Ozu și îl revizuiesc pe Almodovar.
Ø  2010: O iau pe A. la un Desplechin - ”Comment je me suis disputé... (ma vie sexuelle)”. Ghinion! Descopăr că cea bună zi de mers la un film de mall este duminica, după 22.00. Văd o piesă de teatru FNT. Dezgustat de cât de ridicolă a fost, decid să nu mai calc într-un teatru. Filme ridicole destule. M. îmi aduce multe filme. Văd ”Morgen” de ziua mea.
Ø  2011: A. se decide să plece definitiv în Bruxelles. B. plecase deja în Berna. Rămân fără ceva prieteni. Încep să ofer puțin. Scriu puțin despre filme. Văd ceva Chabrol. Încerc o cură de dezintoxicare cu Bergman. Fiind în aceeași situație ca protagoniștii, mă văd în oglindă. Devin conștient că sunt ridicol. Blogul cu Filme se transformă în parodie.
Ø  2012: Trecură cinci de la prima însemnare făcută pe blogul ăsta. Multe s-au întâmplat, multe se vor întâmpla și de acum încolo, fie rele, fie bune. Ce s-a înfăptuit în spatele ecranului de laptop va rămâne în spate, pentru mine și ai mei și pentru cei care nu mai sunt ai mei. Una dintre puținele constante în toată perioada asta a fost blogul meu despre film, și implicit filmul. Am plecat de la a scrie rânduri fără noimă (pentru cei de dincolo), care ulterior s-au dovedit un bun început. Inițial, consemnam stările pe care filmele urmărite mi le induceau. Nu aveam de unde să știu prin ce demonstrație magică aveam să trec. Cuvintele erau abstracte. Scriam pentru mine și era suficient. Intimitatea mea cu filmul prindea contur, dar nu voiam să o împărtășesc cu nimeni. Notele erau încriptate, numai de mine știut fiind înțelesul. Nu știam totuși, ce era dincolo de blogul meu. Nu îi citeam pe alții, nu aveam vreun blogroll. Trăiam într-un pachet vidat de cafea. Apoi am realizat că ceva începe să se schimbe: stările încercau să forțeze nota. Nevoia de a structura, nevoia de a înțelege cum funcționează filmul se contura ușor, ușor. E drumul normal al oricărui om care își cizelează o pasiune, nu? Și da, e un blog despre o pasiune care s-a născut nu știu de unde. Poate din ciudata nevoie de a vedea nevăzutul sau nespusul. Sau poate din nevoia confortantă de a percepe că nu sunt singurul nebun. Oricum, păcat că una dintre dramele de care unii devenim conștienți este aceea de a nu putea să împărtășim perfect emoțiile noastre. Blogul cu Filme este o parodie. Oamenii care i-au stat pe aproape au înțeles asta. Iar eu nu le pot face un compliment mai mare decât mulțumindu-le. În condițiile în care presa scrisă și-a dat de foarte mult timp duhul, cel mai frumos lucru la un blog este libertatea foarte mare pe care o ai (cuiva drag, i-am spus cândva că e singurul loc unde nu fac compromisuri). Și cum orice libertate atrage după sine și o la fel de mare responsabilitate, mulți dintre cei care se dau de-a berbeleacul prin on-line nu își pot asuma statura nonconformistă de care un blog ar trebui să dea dovadă. Dacă e ceva mai plictisitor pe lumea asta, sunt blogurile cinefile românești, cu ceva excepții. Suntem atât de ”educați” încât ne pierdem de multe ori farmecul. Atât de ”educați” încât ne înroșim teribil când dăm despre  un titlu ce include cuvinte precum pula, pizda sau coaie. În schimb, nu avem nicio problemă când un blogăr cu nume de ciuboțica-cucului ne povestește cum și-a pierdut el nu știu ce cablu USB sau roșia bănățeană ne face topul parfumurilor de frecat la stridie, recomandat de iubi și site-ul parfumurinuștiudecare.ro. Blogul ăsta este doar un umil blog de o sinceritate, sper eu, sinceră. Dacă nu va mai fi posibil, va pupa în trei secunde sfântul Delete.

6 comentarii:

  1. Beau o bere in cinstea blogului tau... Sper sa-ti ramana la fel de sincer si pe mai departe.

    RăspundețiȘtergere
  2. vezi ca ai uitat de faza aia: doomii ics-il descopar pe garcea. ma indragostesc de el.
    :o)))))

    RăspundețiȘtergere
  3. garcio, știi bine că tu ești singura mea iubire mare. am știut de mic că exită un dubios pe net care își pune boașele în header.

    RăspundețiȘtergere
  4. ahhahha pe multi am reusit sa´i prostesc cu headeru´ala, recunoaste ca´i genial in simplitatea lui(ti´am mai zis(?), coaiele mele´s mai frumoase, aia e o poza ciordita de pe net)Mi´e asa o lene..daca vrei iti pun niste texte vechi, nu´i asa ca n´ai nici un chef sa le citesti?

    RăspundețiȘtergere
  5. coaie, știu să fac diferența dintre boașele unui bou și cele ale unui garcea. deci nu am căzut în capcană. ha ha ha!dă-mi textele!

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!