FILM: miss bala (reg. Gerardo Naranjo, Mexic, 2011)

Dintre toate țările sud-americane, Mexicul cinematografic mi se pare cel mai constant calitativ, după ce Argentina a ținut mulți ani festivalurile în priză, dar a decăzut ușor ușor, lucru care este de așteptat să se agraveze și mai mult, mai ales că finanțări din Spania nu vor mai veni, pe fondul bugetelor restrânse și conflictului dintre cele două state pe tema naționalizării companiilor cu acționariat hispanic. Soarele pare să se fi așternut, în schimb, pentru Peru și Chile, de unde, în ultimii ani, am tot adunat câteva surprize mai mult de cât plăcut (vezi ”Huacho”).
 
Un coup de foudre recent pentru mine, ”Miss Bala” m-a ținut în priză de la bun început. Simți bine un film narativ prin excelență bine făcut. Ștacheta este fixată de Gerardo Naranjo, regizorul filmului, foarte sus de la bun început. Vorbesc de ritmul alert pe care îl impune din primele zece minute. Gangsteri, cartiere la marginea orașului, comerț cu tricouri și discoteci insalubre, trafic de arme, droguri și spălare de bani, arme și mașini de teren – toate ingredientele necesare unul film de acțiune clasic. Doar că ingredientul minune aruncat în joc pe post de mozzarella este actrița din ”ruloul” principal, Stephanie Sigman pe numele ei, extrem de convingătoare. Actrița joacă rolul unei fete inocente (genul care nu deranjează pe nimeni) care visează să își îndeplinească visul oricărei prospături sud-americane, acela de a deveni Miss, dar care cade în mâna unei bande de criminali. Orice urmă de patetism este eliminată, Naranjo evitând pe nerăsuflate să facă vreun compromis prin referințe directe la contextul social precar în care filmul își petrece acțiunea. Și ca să sune chiar mai provocator, filmul ia prin nenumăratele relansări ale firului narativ, un aspect de farsă, un fel de ”Alice în Țara Criminalilor” (vezi scena decernării titlului de Miss).

Fiecare scenă este bine măsurată ca timp. Nu prea există, în sensul ăsta, prea mulți timpi morți. Asta pentru ca ritmul să pulseze regulat în pași de El Nińo, fără să se piardă pe drum. După ce, timp de două ore, ești prin într-un tăvăluc scene demne de probele lui Harap-Alb, ruladă întinsă de cauze și efecte, în care tânăra mexicană este prinsă fără scăpare, finalul este detonat brusc, mutare urmată de genericul final. Cu alte cuvinte, dacă ritmul încetinește, nimic nu ar mai motiva continuarea filmului.

2 comentarii:

  1. Majoritatea celor care l-au vazut, recomanda filmul. Am multe filme in asteptare, pentru ca de fiecare data descopar, alte si alte filme care mi-au scapat. O sa incerc s ail urmaresc saptamana asta si revin cu o parere. Pare a fi chiar bun filmul

    RăspundețiȘtergere
  2. super. te aștept cu feedback!

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!