FILM: homevideo (reg. Kilian Riedhof, Germania, 2011)

În Nemția, există o specie foarte ciudată de film TV, care îmbină frivolitatea telenovelelor latino-americane cu un fel de rigiditate în gesturi, tipic nemțească. Produsul final este unul foarte dulceag, excesul de zahăr depășind flagrant limita rezonabilului. Astfel de producții nu sunt deloc străine în spațiul vizual de la noi. Până mai ieri, mai toate canalele de televiziune cu buget redus difuzau mini-serii nemțești. Succesul lui ”Gute Zeiten, Schlechte Zeiten / Vremuri bune, vremuri proaste”, cel mai vechi serial german, în luna mai a anului acesta urmând să sărbătorească 20 de ani de existență pe TV, a lăsat, pare-se, urme adânci în spațiul german, tone întregi de seriale și lung-metraje TV ieșind la suprafață, având drept numitor comun aplecarea spre familiie bogate sau de mijloc, confruntate cu probleme legate de amor, trădări și drepturi de succesiune pe care un document ascuns prin vreo bancă din Elveția le scot la iveală când cursul narativ se afundă. Când scriu rândurile astea, am în minte filmul lui Visconti, ”La caduta degli dei / Căderea zeilor” (1969), în care regizorul peninsular încropea o telenovelă suculentă dublată în italiană dar jucată în mare parte de actori germani puși să mimeze un ”Dallas” în care paludismul nazist exala mirosul irațional al voinței de putere. Treaba cu astfel de producții este că transferă o problematică demnă de luat în seamă, dintr-un spațiu rigid într-unul bine finisat și ușor de digerat de către publicul telespectator, așezat comod pe canapea. Este și cazul filmului pe care l-am descoperit la recentul ”festival” al canalului Arte: ”Homevideo”.
 
”Homevideo” este, în mare o versiune light (în sensul celor scrise mai sus) a filmului lui Haneke, ”Benny’s Video” (Germania, 1992), la care trebuie să scadem, indubitabil doza de visceral pe care regizorul germano-austriac o mânuiește atât de bine. Un adolescent se îndrăgostește de o colegă, cu care, în spiritul problemelor de relaționare, nu poate comunica emoțional. Se decide, astfel, să se filmeze masturbându-se, în timp ce îi șoptește în cameră cuvinte de amor. Ajuns pe mâna unui alt coleg, filmul vede calea internetului, iar de aici nu este foarte greu de imaginat ce urmează. În spiritul scenariului scris ca la carte, filmul dezvoltă și o altă dramă, paralelă, cea a părinților băiatului, care decid să divorțeze – pistă, înțelept aleasă întrucât pune osul la treabă și conturează și mai bine personajele secundare care vin să susțină rolul central. Nimic foarte complicat. Nu o să mă avânt în problematica filmului – riscurile ”youtube” în noile media asupra intimitații individului, pentru că în principiu, ”Homevideo” chiar nu dezvoltă un discurs antamat în socialul cotidian. Ce rămâne după vizionare este calitatea tușelor trasate în dezvoltarea personajelor – un tată nu foarte inteligent emoțional, care aflându-și copilul la ananghie, nu cunoaște misterele căldurii părintești veritabile și subscrie la o răzbunare pe cale juridică a prejudiciilor aduse fiului; și o mamă egoistă, care fuge de violența soțului din lipsă de autoritate.

0 comentarii:

comentează-te!