FILM: depuis qu'otar est parti... / de când a plecat otar (reg. Julie Bertuccelli, Franța, Belgia, Georgia, 2003)

Puține sunt filmele care reușesc să transpună intimitatea relațiilor familiale pe ecran. Iar “Depuis qu'Otar est parti” este unul din ele. Debut în ficțiune pentru Julie Bertuccelli, filmul este scris cu multă sensibilitate, iar scenariul este calm, cald, cu stropi calzi de dramatism în părțile esențiale. E cu atât mai frapant cu cât Bertuccelli este documentaristă la bază, dar, fapt de remarcat, și-a făcut mâna ca asist în preajma unor somități ale filmului precum Kieslowski, Otar Iosseliani ( !) sau Betrand Tavernier – din universurile personale ale cărora, dacă mă întrebați pe mine, păstrează o mică frântură (umanismul georgianului, erotismul gesturilor polonezului și povestea spusă cu pasiune a francezului).
Depuis qu'Otar est parti julie bertuccelli_07Depuis qu'Otar est parti julie bertuccelli_14Depuis qu'Otar est parti julie bertuccelli_15

În Otar, Bertuccelli își plasează acțiunea în capitala Georgiei care îi conferă o lumină extrem de exotică. Și este cu atât mai de admirat, cu cât lucrează cu 3 actrițe din generații diferite, provenind din spații geografice diferite De-a lungul anilor, riscul pe care l-am constatat atunci când un realizator se antamează la o co-producție este acela ca rezultatul final să pară fie forțat, fie dezastruos în privința actingului. In Franța, de exemplu, CNC-ul național prevede anual un procent din buget pentru co-producții, finanțarea acordându-se cu o singură condiție majoră : fie ca o parte din actori să fie francezi, fie acțiunea să se petreacă cel puțin parțial pe teritoriul Franței. Dacă în proiect, sunt implicați finanțatori din mai multe state, este dezirabil ca acțiunea filmului să se petreacă în toate statele participante. Ceea ce devine o corvoadă pentru toată lumea : apar schimbări în scenariu, intervin actori care nu reprezentau partida cea mai bună pentru rolul atribuit, etc. Dincolo de detaliile astea tehnice, ce voiam să accentuez este modul în care Bertucelli duce până la capăt provocarea de a filma în Georgia și Franța. Scenariul este fluid, și acesta-i poate cel mai important fapt. Un al doilea ar fi prezența actrițelor din rolurile principale, cărora, deși am văzut filmul în ultimii ani de ceva ori, niciodată nu le-am găsit pierderi de ritm, de exemplu.
Depuis qu'Otar est parti julie bertuccelli_02

Povestea este simplă și cu atât mai relevantă pentru noi, esticii. O mamă se confruntă cu absența fiului plecat să muncească clandestin în Franța, fiind acompaniată în capitala georgiană de fiica și nepoata sa. Trei generații dintr-o răsuflare care te trimit la trei momente din viața unei națiuni : bunica, francofilă, cu porniri burgheze dar și cu resentimente legate de destrămarea U.R.S.S.-ului (”Pe vremea lui Stalin nu se întâmpla niciodată”, se referă ea la căderea luminii, într-una dintre scene) ; fiica acesteia, confruntată cu lipsa locurilor de muncă, nevoită să vândă obiecte personale la talcioc (Bertuccelli găsește aici oportunitatea perfectă de a înfiripa o imagine panoramică asupra orașului, cu rămășițele post-comunismului și speranța și voia bună a oamenilor) ; și o nepoată aparținând noii Georgii, la vârsta maturității și al viselor.

Bertuccelli a realizat recent un al doilea film, ”The Tree”, cu Gainsbourg în rol principal, și produs în Australia, total diferit ca stil de precedentul.

0 comentarii:

comentează-te!