Premiile César / Filmele străine (J-2)

Secțiunea dedicată filmelor străine de anul ăsta înglobează șapte filme provenind de la șapte distribuitori diferiți:


Film nominalizat Țara de origine Număr bilete vândute în Franța*
Black Swan S.U.A. 2.615.000
Discursul regelui U.K. 2.982.000
Nader and Simin: A Separation Iran 963.000
Melancholia cop. Danemarca 318.000
Le gamin au vélo cop. Belgia 527.000
Incendies cop. Canada 289.000
Drive S.U.A. 1.578.000



* până la 31 decembrie 2011

cop. Co-producție cu finanțare franceză


Despre "Black Swan" nu o să vorbesc nimic. Nu e obiectul meu de studiu. În schimb, aș very aprecia dacă ați citi asta.

Discursul regelui. Rezonabil. Mai bine vă delectați cu o opinie aici sau una de aici. Pentru mine va exista întotdeauna "Gosford Park".

La filmul iranian, dialogul studiat la milimetru a fost "la piéce de résistance". A fost o revelație berlineză, când am crezut că Festivalul și-a revenit, după ce anul anterior premia filmul ăsta. Câteceva despre Nader, puteți găsi aici.

Dacă vreți să vedeți o telenovelă de tipul "era tac-su'" filmată pe peliculă, încercați "Incendies". Mie nu mi-a plăcut din multe motive: scenariu mult prea îmbârligat, scene melodramatice ieftine, Radiohead și război, un prea-mult-fetișism pentru imagine care dă naștere unui conflict între diverse stiluri de a nara și pune în scenă. A fost un film care m-a dezamăgit profund. Plus că quebecoaza sună ca și cum ai vorbi franceză în timp ce te-ai spăla pe dinți (dar evident, asta nu face mai bun sau mai prost filmul; era doar o remarcă).

Despre filmul lui von Trier, puteți citi păreri, deslușiri la Adina, Michelle și Delia. Eu unul am fost mult timp nedumerit în privința lui. Era clar că  Trier își revenise după pierderea de memorie și respect de sine din "Antichrist", dar în ce măsură? E drept, după ce l-am văzut astă-toamnă, vreo două luni am stat cu impresia că e o tâmpenie fetișizată. Nelămurit, nu am intervenit cu niciun cometariu (ceea ce vă doresc și dumneavoastră). Decodificările, părerile altora nu mă lămureau. Se vorbea despre cele două surori și cât de nefericite sunt ele de viața asta crudă, blonda care este săturată după legile șefului, etc. Treptat, treptat, imaginea mi s-a conturat. Pe drept cuvânt, Trier nu are vreun discurs de tip social ori moralizator. Î segmentul nunții, care mi s-a părut că face notă discordantă cu restul filmului, Trier își pregătește terenul: ia un eveniment în care toți trebuie să afișeze o ținută, în spatele cărora însă, se află o sumedenie de traume și neîmpliniri. Scena e clar o ironie la adresa filmului Dusannei Bier, "After the Wedding", cu care am înțeles că se află la cuțite. Sintetizez: prin cele două personaje feminine, Trier încearcă să evoce antagonia dintre depresie și frică: Depresia, spune Trier, este starea de luciditate profundă (lucru confirmat de foarte multe trimiteri: liniștea în fața cataclismului, conștientizarea și acceptarea naturalului morții) în care un individ vede independent de orice stimuli externi - fericirea, bucuria, abisul hobby-ului - adevărata fațetă a existenței. de partea cealaltă, frica este o manifestare care te îndepărtează de normalul existenței, și are un caracter mult mai nociv cu cât ești mai legat material de existență.

Despre "Le gamin au vélo" am scris câteceva aici. Și cred că va fi favoritul meu epntru vineri.

Ce este și mai interesant este că "The Tree of Life" nu se găsește pe lista nominalizaților, deși a avut aproape 900.000 de bilete vândute, în Franța.

0 comentarii:

comentează-te!