Premiile César / Un film cam patetic cu o hoardă de țigani români, în poziția de favorit (J-1)

 Marele favorit al César-urilor (13 nominalizări) de anul ăsta este un film de care românii ar trebui să se teamă. Pentru că ne face tot brandul de țară, praf. Nu cred că este o formă neapărat de discretitare voită, cât mai degrabă un fel tentația exoticului pentru o gagică (realizatoarea Maïwenn, companioana lui Luc Besson) care nu a ieșit niciodată din cartierul ei liniștit. Oricum ar fi, la nivel de impact social, mai pune încă un lemn în focul xenofob, deja încins în Franța. Și să fim clari, viața țiganilor din șatră în cazul nostru, nu are nici o legătură cu imaginea idilică din Gadjo Dillo, cu Rona Hartner hârjonindu-se și arătându-i lumea de jos lui Romain Duris. Filmul are în prim-plan un grup de polițiști comunitari axați pe protecția minorilor. Ajung să descindă într-o tabără de țigani din Paris, pe motiv că micuții români sunt abuzați sexual și puși la cerșit la muncă. Nu sunt amintite punctele care au reprezentat headline-uri în ziare - ca de exemplu, trimiterea lor în țara de origine (adică România). Funny ar fi fost ca 24 februarie să își fi amplasat țiganii un cort pe covorul roșu din Châtelet.

Țiganii români la Disneyland

Despre film nu aș vrea să o lungesc prea mult. O să spun că se apropie de cinéma vérité, fiind o copie palidă în fața unor filme precum "L'esquive" sau "La graine et le mulet". Acting-ul este ireproșabil (și se vede în numărul de nominalizări) dar ca structură, scenariul e cam forțat. Spun asta pentru că mi se părea mult mai potrivit pentru un serial TV de 30 de minute. Filmul este dezvoltat în episoade și dă prin asta senzația de incoerență. S-a încercat aplanarea ei prin integrarea unor trimiteri la viața personală a personajelor centrale - o idilă amoroasă, un divorț -  dar nu  a avut sorț de izbândă. Nu este un film de șters cu el, dar în mod cert, este supra-evaluat.Și mai mult, presimt că va fi bomba serii în materie de premii.

0 comentarii:

comentează-te!