Premiile César / L'apollonide (Souvenirs de la maison close) (J-2)



Pe nedrept lăsat deoparte de ediția caneză de anul trecut, "L'apollonide (Souvenirs de la maison close)" e un film plin de șarm, extrem de elegant. Pe mulți îi va lăsa reci, pe alții îi va intriga sau încânta. O casă de toleranță de la începutul secolului XX, este locul aventurilor amoroase și desfătărilor celor mai ascunse plăceri. La bază, un film feminist, de o violență aparte, ultimul film al lui Bonello înseamnă două ore de plimbare prin sex, dorințe, suferințe, și pragmaticul "on fait du commerce?" - replica cu care orice client este poftit în casa plăcerilor, trasând în același timp și limita necesară impusă între sexul pe bani și intențiile afective pure, care trebuie neapărat lăsate la ușă.

Un lucru trebuie subliniat: oricât de depravat ca temă ar putea suna, filmul lui Bonello este o demonstrație de perfect tratament a unui subiect delicat, dificil și în al cărui dezvoltare, există mereu tentația de a exagera: fie prea mult sânge, fie prea mult sex, fie prea mult mizerabilism sau de partea cealaltă, prea multă "la vie en rose", un lirism îmbibat sau pe scurt, prea multe tușe îngroșate. Nu este cazul aici. Bonello își face perfect treaba, lăsând ca scenele să respire retrăgându-se de multe ori în planuri generale, ajutat de un grup de actrițe perfect montate, și decoruri îngrijite. Pentru cine a mai văzut filme de Bonello, este obișnuit să zicem cu un stil destul de dur de a aborda viața prostituatelor (vezi semi-eșecul "Tiresia"). De data asta, visceralul este abandonat parțial, rămânând discret într-un colț al discursului.

Un element care dă foarte mult ritm filmului este coloana sonoră și montajul. Spuneam că sunt scene în care se recurge la planuri-secvență, combinate însă cu momente în care montajul devine mult mai alert, recurgându-se la câteva artificii sonore. Într-un film de epocă, nu te aștepți, de exemplu, la split-uri pe ecran sau muzică din anii 1970. Aici se întâmplă și nu este un kitsch!

Filmul în contextul César-urilor. Aceademia Franceză de Film a ignorat filmul în categoriile cele mai dezbătute. Nu se regăsește în rândul nominalizaților pentru cel mai bun film, nici cel mai bun scenariu, nici pentru vreun rol principal. Cu toate astea, contabilizează 2 nominalizări pentru "Meilleur Espoir féminin", la care se adaugă nominalizări la toate celelalte categorii de natură tehnică. O altă nedrepatate comisă în cazul filmului lui Bonello este nenominalizarea tuturor actrițelor în grup (se practică), pentru roluluri funcționează ca un personaj colectiv. Păcat!



Céline Salette



Adèle Haenel

Mâine... aflăm cum un grup de români ar putea să monopolizeze întreaga ceremonie de la venirea serii, vă propun un film de debut nominalizat în două categorii venind de la un regizor promițător, aflăm de ce "The Artist" nu este un film mut și vă spun câteva filme perfecte, ignorate în totalitate anul acesta.

2 comentarii:

  1. Imi place seria ta de articole despre Cesar-uri! Desi premiile in sine imi par mai degraba irelevante... :D

    Iar L'Apollonide mi-a placut foarte mult. Unul dintre filmele mele preferate ale anului trecut.

    RăspundețiȘtergere
  2. 1. Salut Victor!
    2. Nu scriu articole. Sunt posturi. :)
    3. Mulțumesc pentru cuvintele tale!
    4. Premiile nu sunt relevante. Asta așa este. Dar pe mine mă interesează foarte mult, din alte motive, mai puțin cinefile. Ceremonia în sine, în anii trecuți, a fost destul de entertaining.
    5. Mă bucur să aud că ți-a plăcut filmul lui Bonello.
    6. Continuă să blogărești pentru că o faci bine!

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!