Premiile César / Ghinionistul Kassowitz (J-3)

Nominalizările la Premiile César de anul acesta a produs foarte multe dezbateri, polemici și mesaje de regret. Este cert faptul că nominalizările la astfel de Premii (și în cazul celor americane) au o necunoscută clară: criteriile după care sunt întocmite listele finale. Anul ăsta, unul dintre filmele trecute cu vederea este ultima realizare a lui Mathieu Kassowitz, "L'ordre et la morale". A fost nominalizat doar într-o singură categorie - cea dedicată celor mai bune adaptări (ce-o fi însemnând asta?).



"L'ordre et la morale" este un film politic cu nerv, foarte bine făcut. Subiectul are în vedere un eveniment militar, produs în 1988 în Noua Caledonie, grup de insule aflate sub dominație franceză (încă). Cu câteva zile înainte de alegerile electorale din Franța, când François Mitterrand candida pentru un al doilea mandat și urma să îl și câștige, un grup de aborigeni caledonieni - populația Kanak - ia cu asalt un sediu la Jandarmeriei Franceze, omoară câțiva oameni iar apoi încep un război de gherilă. Situația devine dificilă pentru Paris care nu știe cum să gestioneze mai bine și mai repede criza și presiunea mediatică, mai ales că alegerile bat la ușă. Filmul lui Kassowitz pleacă de la un pilon clar: gestionarea situației prin forță militară sau prin negociere. Care este calea mai bună?

În Franța, "L'ordre et la morale" a dat naștere unei polemici în presă, trecând cu mult granițele unor simple review-uri, cronici sau analize strict artistice, devenind un subiect de dezbatere politică - cum Kassowitz deturnează adevărul istoric (oficial) și realizează un film politic cu mesaj partizan. Este drept, poți să cazi în capcana de a-l vedea drept un film politic în care Armata Franceză este demonizată, aflată sub presiunea politicului, iar grupul de localnici (catalogat la Paris drept "terorist" la acea vreme)  portretizat drept o entitate minusculă, inofensivă care luptă pentru un trai mai bun. Caledonienii luptau pentru independență în acea vreme, urmând, acum, după atâția ani să organizeze un referendum local prin care să se decidă dacă Noua Caledonie va continua ca formă de organizare, independent de Guvernul de Francez sau va depinde de subvențiile lor în continuare.

Ghinionul. "L'ordre et la morale" a fost înscris în competiția caneză, anul trecut, dar ulterior, nu a fost anunțat ca fiind selectat. Presa internațională îi dădea multe șanse de a se găsi în lista scurtă a nominalizaților. E o treabă destul de discutabilă, având în vedere că și-au găsit locul alte filme franceze, mult mai prost cotate / realizate (și cu o încărcătură politică discutabilă). Ca exemplu, o să amintesc un film care se cheamă "La conquête" (r.Xavier Durringer, Franța, 2011) care desenează lupta lui Sarkozy pentru câștigarea alegerilor prezidențiale. Selecționerii de la Cannes nu au avut nicio greață să îl selecteze în competiția oficială, deși realizarea lui este discutabilă din punct de vedere moral. În filmul lui Durringer, obișnuit mai mult cu producția de film TV (ceea ce se vede și aici), Denis Podalydès îl joacă pe Sarko incredibil de bine, trebuie să recunosc. De altfel, actorul este nominalizat în secțiunea celor mai buni actori în rol principal, de anul acesta. Situația devine dificilă atât pentru mine, ca interesat de film, cât și pentru actor și jurați. Denis Podalydès joacă foarte bine și eu unul mi-aș dori să îl văd drept câștigător pe 24 februarie. Mai ales că se află în confruntare directă cu François Cluzet și  Omar Sy, creditați cu prima șansă. Cluzet este un râzgâiat al unor astfel de evenimente, iar africanul Sy se bucură de suportul cinefililor de duzină pe internet. Filmul în sine, e discutabil. Despre filmul lui Durringer s-a vorbim și cum ar încerca să revigoreze imaginea lui Sarkozy, lucru parțial adevărat. Nota în care se scaldă întregul film este acela de a oferi o imagine echilibrată asupra luptei pentru putere, trasând un Sarkozy plin de defecte pe care le recunoaște și le asumă în mod public, devenind astfel foarte carismatic. Un premiu dat filmului ar arunca și mai mult glamour asupra campaniei electorale a președintelui francez în exercițiu, care se luptă din răspunteri să facă băi de mulțime cam de o lună de zile. Fac o mică paranteză: un fapt comic s-a întâmplat acum câteva zile; Sarkozy face o vizită într-o fabrică de ambalare a cărnii unde, în stilul clasic, abordează un muncitor spunându-i că munca celor doi nu diferă cu nimic. Drept răspuns, muncitorul îi răspunde: "Da, e adevărat, dar nu futem aceeași femeie!" (adaptarea îmi aparține).



Revenind la Kassowitz, distribuitorul său a comis o greșeală de marketing capitală, la lansarea în cinematografele franceze. Două săptămâni mai târziu, în cinematografe intra "Intouchables" (r.Olivier Nakache, Eric Toledano), devenit ulterior mare blockbuster al Box-Office-ului, cu aproape 20 de milioane de bilete vândute doar în Franța. Eclipsat de nefericitul eveniment, "L'ordre et la morale" vânzând doar 148.000 de bilete, până la finele anului 2011, cele 15 milioane de euro - buget - fiind greu de recuperat. Prin prezența la César-uri, se spera la o revenire în cinematografe și o amortizare a găurii financiare. Puțin probabil!



Kassowitz umanistul. "Le Monde" a scris un articol virulent la adresa filmului lui Kassovitz, acuzându-l de manipularea adevărului. Ce foarte mulți nu au înțeles din inițiativa lui Kassowitz, este tocmai universul filmic al acestuia. Dincolo de adevărul istoric, pare să spună K., stau faptele: crime, lipsă de comunicare, un politic autist. Întregul discurs este formulat ca o spovedanie a unui ofițer francez care participă la evenimentele din Noua Caledonie. Un fel de discurs auto-reflexiv care vine să susțină cuvintele scrise în finalul filmului: "Adevărul rănește. Minciuna ucide".Dacă vreți, discursul lasă cu mult în spate politicul (prezent doar prin câteva tușe care ăși au locul într-un mod argumentat), lansându-se într-o călătorie umanistă în stilul lui "The Thin Red Line", dacă vreți.

Kassowitz nu a avut o relație prea puternică cu Academia de Film Franceză niciodată. În 1996, când "La Haine" a fost filmul-vedetă ale acelei ediții, regizorul nici măcar nu a semnat condica de prezență la Ceremonie. Anul acesta, a fost în mod explicit virulent la adresa industriei de film din hexagon, exteriorizându-se pe contul de twitter:
Traducerea e inutilă

Mâine vă povestesc despre două filme nonconformiste, unul lucrat excelent, iar celălalat ratat. Mai am o picanterie despre Polanski și ediția de anul ăsta a César-urilor (nu o găsiți pe interneți, fiți fără grijă!) și fac o scurtă plimbare prin secțiunea dedicată filmului "etranjer".

3 comentarii:

  1. Mi-ai starnit interesul cu politicul asta. O sa-l caut. Respect pt articolele despre Cesar :). Mie imi pica foarte bine sa fiu tinut la curent cu ce misca prin Franta. Te urmaresc deseara ca nu cred sa fie ceremonia pe undeva in direct.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-ai starnit interesul cu politicul asta. O sa-l caut. Respect pt articolele despre Cesar :). Mie imi pica foarte bine sa fiu tinut la curent cu ce misca prin Franta. Te urmaresc deseara ca nu cred sa fie ceremonia pe undeva in direct.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulțumesc Richie. Sper să îl vezi. Poți face un mail către Institutul Francez. Poate îl aduc în TM. UNul dintre finanțatorii principali ai filmului este Orange.

    Asta era și intenția mea: să demonstrez cumva că și blogării pot fi originali și pot să inițieze ceva fain.

    Ceremonia se poate vedea pe http://cesar.canalplus.fr/. O să pun un link diseară.

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!