singura actriță română "valabilă" (partea a 2-a)

Drept continuare la postul de anul trecut, dedicat Polei Illery, am găsit un articol apărut pe 16 mai 1928, în revista Cinema, un lunar care apărea în perioada interbelică, în România, și care a fost repus pe picioare și pe timpul tovarășului Ceașcă. Dincolo de faptul că este de-a dreptul picant prin "stilul" său, oferă ceva informații despre Paula Iliescu și modul în care, câțiva ani mai târziu, ajunge să lucreze pentru unul dintre cei mai mari regizori all-time, în Franța.


"Au fost persoane care ne-au adus acuzarea că revista noastră, organizarea concursului, este lispsită de seriozitate și că faimosul concurs de fotogenie, care făcuse atâta vâlvă, nu era decât un vulgar truc de reclamă! Paula Iliescu nu a fost însă printre aceste persoane, nu, sărmana fată, care își văzuse visul atât de aproape de realitate, nici măcar nu a bănuit că ar fi ceva neserios la mijloc. Aproape zilnic venea la redacție, ca să se intereseze de Citadela de la Varșovia, și mereu trebuiam să-i răspundem invariabil: <<Nimic nou; realizarea Citadelei a fost amânată. Poate că mai târziu...>>
    Și trecură săptămâni după săptămâni, dar micuța Paula ot mai venea să întrebe. Dragostea ei pentru film era atât de mare și reușita la concurs i-a dat atâta nădejde, încât nimic nu o mai putea opri în avântul ei către film. Ziua și noaptea nu visa decât studio-ul și ar fi fost în stare să facă orice, numai să poată filma; un fel de fanatism cinematografic pusese stăpânire pe toată ființa ei. Și fiinscă era realmente înzestrată de natură cu remarcabile însușiri fotogenice, ea trebui, în mod fatal, să reușească.
    Un tânăr operator de luat vederi român, care lucrase câtva timp la Paris, voia să filmeze, aici la București, o mică comedie grotescă, după un scenariu propriu. Fondurile lui pentru realizarea acestui film se reduceau la vreo 350 de metri de negativ și un aparat de luat vederi din epoca antediluviană! Atâta tot! Și culmea, operatorul, care după cum am spus era totodată capitalistul și scenaristul filmului, întrunea tot dânsul calitățile de regizor, asistent, recuziter și ... interpret principal, pe lungă multă alte atribuții secundare? Iar când era în scenă... operatorul – capitalist – scenarist – regizor – interpret principal, punea la punct aparatul și, după ce indica jocul de scenă artiștilor, intra și el în câmpul obiectivului, lăsând învârtitul manivelei unui prieten dezinteresat!
    În acest film și-a făcut debutul viitoarea artistă. Cum a căpătat rolul dintr-o asemenea puerilă încercare? Paula Iliescu venise la redacția noastră, ca de obicei, și într-o zi, fiind de față și tânărul operator care era în căutarea unei vedete pentru filmul său, i-am recomndat-o pe laureata concursului nostru. Nici nu vă puteți închipui bucuria micuței:  devenise dintr-o dată vedeta unui film! Puțin îi păsa că filmul nu era decât o biată încercare de amator fără nici o importanță. Gândul că se va putea admira pe pânză, că își va vedea propria imagine mișcânu-se, jucând pe ecran, întocmai ca Pola Negri sau Lily Damita, o transporta în al șaptelea cer. Apoi și rolul îi plăcea mult: încarna o apașă, cu părul în dezordine, bluza pipită, fular la gât și fusta foarte scurtă, strânsă pe corp. A întors casa pe dos, căutând prin sertare și dulapuri materialele textile necesare confecționării costumului de apașă. A luat bluza unei mătușe, fusta unei prietene  și ghetele de apașă de la o servitoare. Nu ne mai puteam stăpâni râsul, față de bucuria copilărească  a vedei care lua ca martor al fericirii ei până și pe Bubi, cățelușul casei.
    Și câtă conștiință în jucarea rolului! Cred că nici un artist de profesiune n-ar fi interpretat personajul cu mai mult entuziasm și inimă! Nimic nu o intimida: nici privirile mirate ale curioșilor, care se opreau pe stradă sprea a privi filmarea, nici maltratările, smuciturile și cădrerile prevăzute în scenariu. Mi-aduc aminte că era o scenă în care apașa trebuie să primească o glastră cu flori drept în cap și apoi să cadă leșinată pe un morman de gunoi și fiare vechi. Scena se filma pe un maidan, aproape de grădina Icoanei, și glastra, special preparată ca să se spargă ușor în capul vedetei, era aruncată de un asistent cocoțat pe un zid. Paulette se supuse fără șovăire la această tortură... Ea primi deci în cap oala plină cu pământ, în mod stoic, și imediat căzu cu toată greutatea corpului ei – întocmai după cum cerea scenariul – pe mormanul de gunoi și tinichele. Simulând leșinul, ea rămase nemișcată până se filmă restul scenei... când se ridică apașa abservarăm însă un șiroi roșu care se prelingea pe brațul ei. Căzând pe mormanul de gunoi, o tinichea tăioasă – probabil că nu era cinefilă – o rănise. În ciuda durerei și a sângelui care începu să curgă, vedeta rezistase până la terminarea scenei fără a se mișca! Iatăo fată cu adevărat suflet de artist! Am bandajat eroica vedetă cu o batistă, felicitând-o pentru sângele rece cu care s-a achitat de rol, și aceste câteva cuvinte au fost suficiente  ca să uite durerea.
    Curând după aceasta i-am oferit prilejul de a juca în altă încercare cinematografică de amator. Dar ea luase o decizie eroică. Și-a dat repede seama că rămânand aici în țară, nu va ajunge departe. A vândut deci tot ce a putut vinde, și-a scos pașaport și trecu, pentru prima oară în viață, granița. Era înarmată cu mai multe scrisori de recomandație din partea revistei noastre, cu numerele în care apăruse ortretul ei și cu pseudonimul de Pola Illery, pe care am sfătuit-o să îl adopte...
"


Articolul (comic de-a dreptul) este scris de Marcel Blossoms (numele real Marcel Blumen), un semi-regizor / scenarist / jurnalist evreu, de origine română, cu destul de multe contacte cu lumea bună a producției de film din Vest. Așa se explică reușita pe care a avuta Iliescu în momentul în care a ajuns la Paris, și bineînțeles, luând în considerare și faptul că timpurile erau favorabile exotismului - Les Années folles.

Mâine voi încerca să pun câteva sceenshot-uri dintr-un alt film cu Pola, pe care am pus mâna.

Un comentariu:

  1. ce document valoros! uau imi place. ce frumos curg vorbele in mica cronica despre actrita.

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!