FILM: die fremde / străina* (reg. Feo Aladag, Germania, 2010)

Pentru ca “Străina” să ajungă, în final, pe platoul de filmare, actriței Feo Aldag i-au trebuit 4 ani de documentare : o turcoaică crescută în Germania, măritată în Turcia, se decide că viața ei trebuie să ia un cu totul alt curs, acela al femeii singure, responsabilă, cu un copil de 4 ani în bagaj. Mutarea ar contraveni cu tradiția musulmană fundamentalistă, unde femeile trebuie să fie automate de făcut copii, să încaseze pumni din dragoste și să nu spere la mai mult. Filmul aduce în prim-plan crimele de onoare, cerute în momentele în care fata aduce rușine în casă familiei. În Germania invadată de turci, fenomenul a fost de amploare, încurajat oarecum inclusiv de autismul autorităților nemțești, dar și de comunitatea turcă foarte închisă. În Pakistan, de exemplu, în ultimele două luni, au fost raportate aproximativ 300 de cazuri de crime de onoare (citeam pe evz.ro).

Film de debut, îmbibat cu multe momente melodramatice, manipulări vizuale precum în filmele hollywoodiene așa-zise despre lucruri existențiale (filosofie pentru mase), un discurs politic evident și care nu se bucură și de flexibilitate sau nuanțări, producția are câteva atuuri care m-au făcut să îi dau atenție.

Cărăușul care duce în spate tot filmul este Sibel Kekilli, pe care cu toții o știm din capetele în gură ale lui Fatih Akin. Aici, actrița iese și mai bine în evidență, și asta pentru că trebuie să compenseze deficiențele scenariului. Dacă vreți, “When We Leave” este varianta mai împarfumată a câștigătorului de anul ăsta de la Berlin (Nader and Simin : A Separation), care dispunea și el de o actriță specială, Leila Hatami, pentru care eu unul am o slăbiciune (probabil şi pentru că este născută în aceeaşi zi cu mine).

Un fel de fragilitate confruntată cu o lume dură, patriarhală este transpusă de Kekilli foarte bine de-a lungul întregului film. Ce te frapează în mod constant este modul în care reușește să interiorizeze drama unui personaj care nu este foarte ușor de întruchipat.




Un lucru care m-a fermecat este modul în care relațiile dintre membri familiei pulsează. Există un ritual – fiecare știe sau ar trebui să cunoască rolul pe care îl ocupă pe tabla de șah, dar nu sunt multe filme în care momentele de tandrețe familială trec dincolo de sticlă. Parte merit al actorilor, parte al regizoarei, chimia dintre personaje este extraordinară. Dincolo de tururile de forță ale fiecărui personaj în parte, „When We Leave” dispune de un personaj colectiv puternic: familia. Ești pus în situația de a nu condamna un gest sau altul, sau de a judeca un personaj, să îi spunem negativ. Meritul filmului ăsta este, de fapt: să reușești să trasezi o intimitate familială în numele veridicului, prin limbajul filmic. O delicatețe extraordinară a atingerilor, un parfum extraordinar al protecției familiale... Priviți imaginile postate.

* inclus în selecția 2011 a Festivalului Filmului German

2 comentarii:

  1. Am citit aici pe blog,despre acest film. L-am vazut astazi. E un film pe care nu cred ca am sa-l uit vreodata. Multumesc.
    Am mai vazut zilele acestea mai multe filme (Baban ve oglum,Beyaz melek,Incendies)care mi-au placut,dar asta parca a fost cel mai bun.
    Felicitari pentru blog,o sursa de inspiratie pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  2. mulțumesc pentru felicitări. să vezi cât mai multe filme bune, îți doresc. :)

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!