Almodóvar 2.0 / La piel que habito



S-a tot bătut monedă că ultimul film al lui Almodovar, “La piel que habito” este o reinventare stilistică, că intră pe tărâmul thrillerului, etcetera… Ceea ce nu este pe deplin adevărat ! Comedia almodovariană stă în picioare, subtil, dar este prezentă. Ca să dau tuturor de gândit, trasez următoarea schemă : În scena de deschidere, o lesbiană îi spune colegului îndrăgostit de ea, că ar fi mișto dacă ar purta el o oarecare rochie. Poate așa ar accepta un date cu el. În scena de final, băiatul, căruia i-a fost aplicată o operație de schimbare de sex, fără voia lui, se întoarce în magazinul mamei, unde o întâlnește pe fosta lui colegă, își relevă adevărata identitate, acum femeie, îmbrăcat cu o rochie asemănătoare, spunând că a fost sechestrat și ca să scape, a trebuit să omoare câțiva oameni. Totul se întâmplă într-o seninătate comică. Ei bine, Almodovar operează o scurtă ironie la propriul film : pentru a rezolva conflictul sexual dintre cei doi colegi, regizorul (în calitatea lui de Providență, aici) mânuiește o aventură îmbibată cu sex, viol, dragoste și obsesie pentru a face posibilă întâlnirea din final. Comic !

Filmul nu este de aruncat. Incepând cu a doua perioadă a carierei sale, Almodovar a abondonat maniera clasică de narare : a dezvoltat povestiri paralele sau inserturi în flashback, și de cele mai multe ori a reușit să își asigure coerența (mai puțin în “La mala educacion”). Reușește și cu acest ultim film, deși se pierde ușor cu momentele fiicei medicului, violată. Ceea ce este oarecum dezamăgitor este faptul că ai senzația de deja-vu de multe ori, dacă ai văzut întreaga filmografie a lui Almodovar. Să dau un exemplu: când Vera Cruz este violată de fratele vitreg al medicului Robert Ledgard, îți vine în minte scena clasică din „Kika” (la fel de grotescă). Chimia pe care a încercat să o însăileze Almodovar cu scena de sex dintre medic și pacientă trimite la “Matador”. Când le compari cu variantele originale, pricepi că un je-ne-sais-quoi a lipsit. De fapt, dacă stau să mă gândesc, Almodovar a încercat doar să se debaraseze de componentele melo- și dramatice care l-au caracterizat până acum, dar cu ceva mai mult efect. În schimb, devine și mai fetișist dacă privești cu câtă atenție a filmat interludiile concetrate pe corpul uman – operația Verei Cruz, intimitatea de dincolo de camera de supraveghere. Să spunem că e un trade echitabil!

Banderas a revenit în filmul lui Almodovar, după o perioadă în care a jucat numai roluri de prostănac. Acum e un medic, ușor bolnăvior la cap, dar parcă era loc de mai mult. Poate ceva mai îngroșat, prin părțile esențiale. Elena Anaya (Hable con ella, Lucia y el sexo, L’instinct du mort) salvează cumva filmul, la fel și Marisa Paredes.

Filmul este mai profund de atât. Dar despre asta, probabil peste ani.

2 comentarii:

  1. Bravo! Mi-au placut observatiile tale.

    RăspundețiȘtergere
  2. O capodopera, nu pot spune altceva.
    Mi-a placut articolul

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!