octombrie e special / made in china: spring in a small city (reg. Mu Fei, 1948)

Timp de mulți ani, “Spring in a Small Town” a fost ținut departe de sălile de cinema, victimă fără vină a cenzurii. După anul 2000, în Hong-Kong a avut loc o proiecție istorică, fiind declarat drept unul dintre cele mai bune filme din patrimoniul chinez. Meritat sau nu, nu cred că ne interesează. Cert este că, după 60 de ani de la prima lui proiecție, filmul stă în picioare, chiar bine, și probabil că ar trebui trecut în manualele de profil.



Povestea e aparent simplă: un cuplu căsătorit trăiește într-o casă, de mai bine de 7 ani, el cu probleme cardiace, iar ea, un fel de Madame Bovary, căreia cel mai mult îi place să piardă vremea pe coclauri. Matricea actoricească este bifată și de elementul agitat al filmului, sora patronului casei, școlăriță, cu hormonii jucăuși aferenți, ca de primăvară. Echilibrul e perfect, prin asta înțelegând o stare de letargie emoțională, în care nimic nu pare să se întâmple. Vocea din off aparține madamei, care povestește pas cu pas ceea ce aparent nu se întâmplă. Apare și o veche cunoștință a Domnului, care, în trecut, fusese prima dragoste a Madamei. Doar cei doi știu. Doar aparent.

Filmului lui Fei Mu nu e doar fresh, dar cumva, și apostolic, temerar pe multe planuri. Nu te-ai aștepta de la un film de acum mai bine de 60 de ani să constați natura psihologică a plotului, finețea alegoriei sau simplitatea personajelor lucrate însă la un voltaj superior.

Filmul este dezvoltat pe trei layere mari. Unul ar fi, cadrul istoric. Deși nu este un film politic „cu dedicație”, momentul istoric este bine delimitat, prin sugestii hiper-subtil, într-o manieră poetică: zidurile care împrejmuiesc casa sunt dărâmate, aflate în ruină, elegant sugerând vremurile nu demult apuse ale ocupației japoneze. Lumina se închide la miezul nopții, iar pentru asta, oamenii locului sunt avertizați printr-un gong. Zidul din fața casei este văruit în alb, devenit acum scorojit și mâncat de buruieni. Oaspetele, devenit peste ani, medic, răspunde de mai multe ori atunci când este întrebat pe unde a umblat, că a locuit pe aici, pe acolo, înșiruind o listă întreagă de localități, semn că vremurile au fost agitate, la fel și garanția pâinii de mâine.

Pelicula a fost interzisă timp de multe decenii – în cam doi ani, tovarășul Mao se instala la tronul nou-înființatei Republici, și considera că filmul nu are relevanță istorică (Omul Nou trebuia să fie energic, luptător și dând cu sapa în ritm de muzică patriotică, nu o burghezie sfrijită, blazată, suferindă și care mai mult, să fie afundată în trăiri melancolice, precum prima dragostea sau moartea-ca-rezolvare). În schimb, Fei Mu aducea o odă lucrurilor simple, într-un decor rural extrem de tradițional, iar în vârf așeza o familie de burghezi care se închinase metehnelor dușmanilor capitaliști. În plus, regizorul mai are impertinența și de a trece cumplit cu vederea viața orășelului provincial – pe toată durata filmului nu apare nici măcar o secundă un strop de viață agitată, o panoramare scurtă a vieții de dincolo de zidurile casei în care se petrece totul.

Meritele filmului ăsta este acela de a anticipa realismul poetic (de exemplu, al lui Bresson) și chiar nouvelle-vague-ul francez (iar aici am în cap scena în care cei doi foști amanți se întâlnesc în grădină, rezemați de un zid din cărămidă, și modul cum ei „interactionează” – „A bout de souffle” în miniatură).

Ajungând la esența filmului, este extraordinar cum behaviorismul și psihologicul sunt îmbinate. Drama întregului film este dată de dilema creată în mintea Doamnei, care este pusă în situația de a judeca un fapt evident: este căsătorită cu un om pe care nu îl iubește dar pe care trebuie să îl slujească în numele relației sociale pe care o au, dar psihologic, este tentată să se închine vechii sale pasiuni amoroase. Comportamental, Doamna este ireproșabilă -  sunt totuși, două scene care cumva deturnează conduita afișată, defulând realele dorințe. Una este cea în care cuplul, și fostul amant se plimbă printr-o livadă, și când la un mic popas, Doamna este luată de mână de către fostul amant, dar îi lasă mâna liberă în final, sub privirea discretă a soțului. Iar cea de a doua este cea în care, așezați pe pat, cei doi amanți poartă o discuție în contradictoriu, iar Doamna, într-un moment de furie, verbalizează ceea ce gândea de mult, și anume că rezolvarea dilemei sale ar putea veni o dată cu moartea soțului, retrăgându-și imediat vorbele și regretând, ulterior.

Pe scurt, filmului lui Fei Mu este o declinare a conștiinței, un film pașnic, molcom, în exterior, dar extrem de dur și agitat în străfundul gândurilor personajelor sale.




0 comentarii:

comentează-te!