octombrie e special / made in china: the blue kite (reg. Zhuangzhuang Tian, 1993)

Spre deosebire de “In the Heat of the Sun”, care, cum spuneam, aduce o aură de melancolie acelor ani, trecuți, aflați sub semnul Revoluției Culturale, Tian Zhuangzhuang evocă într-un mod cu mult mai întunecat acei ani de nesiguranță. Povestea, inspirată din experiența reală a unui chinez, este transpusă pe peliculă tot prin ochii unui copil. Aceeași voce din off o întâlnim și aici – naratorul omniscient care ne deschide ușa spre o experiență personală, spusă până la cel mai mic detaliu. Paradoxal, singura persoană despre care nu vom cunoaște foarte multe, la terminarea filmului, este însuși naratorul. Regizorul preferă cumva să treacă sub tăcere starea actuală a naratorului-copil, probabil fie pentru a sugera că un om este suma experiențelor pe care le trăiește prin alții, fie să ne ferească de șocul pe care l-am putea avea, aflând de exemplu, că băiatul, acum devenit pm în toată firea s-a „bucurat” de aceeași soartă dură a membrilor familiei sale.

Filmul nu a rulat niciodată în China, deși proiectul a fost co-finanțat chiar de Guvernul Chinez. Cenzurat încă din faza de post-producție, regizorul s-a încăpățânat să îl aducă la lumină.




Ce este remarcabil în filmul ăsta este modul auster în care regizorul decide să filmeze: culori spălăcite, fețe palide, haine ponosite. Oamenii nu au niciun fel de strălucire, în contradicție cu roșul bannerelor comuniste (prezență constantă pe toată durata filmului), albastrul unui zmeu, mai mereu filmat agățat în vreun copac (speranța-i în pom!) și lumina caldă a lumânărilor, întotdeauna prezentă în spatele ușilor închise ale vreunei camere. Zhuangzhuang nu face radiografia politică a acelor vremuri într-un mod autoritar. Închină detaliului puterea de sugerare, ceea ce ar fi putut acorda ca menire tocmai povestitorului. Prin decizia sa de a pune în evidență cromatica simbolisticii comuniste, și trecând pe planul secund oamenii și dramele lor – mama lui Tietou care se căsătorește de trei ori, bunica care este săturată de Revoluția continuă și este disperată că nimeni nu se bucură de fericirea promisă, conflictele lui Tietou și scrisorile părinților -, regizorul sugerează esența acelor vremuri, când Partidul, corpul era mai presus de individ, viziune aristotelică de altfel (Aristotel, primul comunist din istorie, probabil).

Pe de altă parte, dramele oamenilor sunt tratate ca fiind cele veritabile, nuanțele pe care le administrează Zhuangzhuang fiind sobre, verticale, încadrate cu maximă delicatețe. Scenele sociale la umbra Noii Revoluții, în schimb, sunt reduse la forma unor „mici amintiri din Epoca de Aur”, comice și umane. O scenă surprinde vecinii curții în care trăiau mai multe familii, în noaptea de Anul Nou, când toate femeile pregătiseră unicul fel de mâncare accesibil pe atunci, găluștile. Fiecare insistă să împartă ce pregătise cu vecinii, deși cu toții aveau aceleași lucruri pe masă. 



Un comentariu:

comentează-te!