FILM: principii de viață (reg. Constantin Popescu, România, 2010)

Sursa imaginii: cinemagia.ro

După rateul numit „Portretul luptătorului la tinerețe”, Constantin Popescu schimbă macazul. Dacă s-ar fi reinventat cu totul, ce bine ar fi fost. Îl angajează să îi dea cu ceva fond de ten pe Răzvan Rădulescu, un nume în nouvelle vague-ul românesc, ca să aducă pe ecran un film numit „Principii de viață”, în care singura legătură a principiilor cu viața și filmul în cauză este asigurată doar de cele câteva replici-automat de forma „Haideți doamnă, vă spun așa de principiu”.

Vlad Ivanov joacă un penibil, patron de imprimerie, cu a doua nevastă la activ, cu casă în construcție la marginea Bucureștiului, un copil mare și unul necuvântător încă. Se ține de mișmașuri cu muncitorii – fie de la tipografie, fie de pe șantier. În cv-ul propriu intră și abilitatea de a vorbi la telefon cu clienții în timp ce conduce prin Vitan și întotdeauna își umple coșul până la refuz în supermarket. În inima lui se ascunde un fost rocker ratat (singura scenă în care Vlad Ivanov nu a livrat ce trebuia, cea în care gorila se dezlănțuie într-un dans penibil prin bucătărie, în puța goală). În traducere: Rădulescu și compania preia o tipologie umană des întâlnită în consumerismul provocator de crize financiare și pune scândura de temelie unui personaj veridic dar mult prea schematic. Eu unul încep ușor ușor să mă cam satur de strategia asta, cândva câștigătoare, de-a transpune portretul românului la 40 de ani, prelevat din clișeele umanoide existente. În “Marți, după Crăciun”, replicile erau venite din laboratorul lui Pavlov (ia, bă, să vedem cum vorbesc românii azi ?), în filmul lui Popescu, nu doar replicile, dar și situațiile, conturul personajelor sunt trasate pe foaie milimetrică, studiate obsesiv. Totul era făcut în numele veridicului, dar vorba lui als, filmele de „artă” nu sunt lipsite de clișee, doar că ele conțin unele mai rar rulate prin cinematografe. Numai că Rădulescu a ajuns la saturație, iar noi publicul la fel. Ulciorul mergea cândva ușor la apă, acum a ajuns la scârbă. Cristi Puiu, cu Aurora, renunța la serviciile lui Rădulescu poate tocmai din aceleași motive: pentru a aduce un discurs filmic mai departe, pentru a nu se mai învârti în jurul cozii la nesfârșit.

Principii de viață” merită să fie văzut pentru Vlad Ivanov. Pentru prima dată într-un lung-metraj cu rolul principal în mâini, nu doar că pune în scenă un personaj memorabil, dar își confirmă și valoarea ca actor, dacă mai era cumva nevoie de așa ceva. Despre psihologia personajului s-ar putea vorbi mult. Dar nu am face decât să inventăm un plot al filmului, pentru că regizoral, pe ecran nu se văd eforturile și rezultatele. Dacă există vreo legătură între ziua și micro-conflictele existente în film și scena bătăii din final, e una clar forțată sau prost-înțeleasă.  

0 comentarii:

comentează-te!