FILM: le quattro volte / în patru timpi (reg. Michelangelo Frammartino, Italia, Franţa, 2010)


Din starea de vegetaţie blogosferică, mă trezesc acum ca să semnalez domniilor voastre, un film împărătesc.
              
Inspirat de călătoriile dese pe care le-a interprins în Calabria, regizorul Frammartino reuşeşte prin „Le quattro volte” să redeschidă apetitul pentru filmul originar, uitat în forma sa, exilat acum, pe nedrept, în rangul de cinema experimental, acela în care sursa limbajului propriu cinemaului, imaginea, spune povestea, readucându-ne aminte că filmul este bogat în mijloace de expresie şi în absenţa dialogurilor prefabricate sau ale muzicii.

Sursa imaginii: lorberfilms.com

Arhitect la origine, Frammartino arată un formidabil simţ estetic, un maestru de-a dreptul al compoziţiilor în care amestecă umorul neaşteptat cu stări şi situaţii eclectice, în care fiecare cadru este demn de un album National Geographic. Şi da, deşi este un film de ficţiune aparent, Frammartino „fură” din zona filmului documentar.

Frammartino pleacă de la metempsihoza pitagoreică, concepând drumul unui suflet în mai multe existenţe – cea a unui păstor care îşi stinge în apă seară de seară praful adunat pe podeaua bisericii din sat, trecând prin existenţa (devenită solitară) a unui miel, devenit apoi un copac, transformat, ulterior, printr-o metodă probabil ancestrală, în cărbune fumegând (care arde precum coşurile de gunoi de la Universităţii, pe care le incendiez eu când arunc ţigările nestinse).

Nu ştiu dacă a fost prevăzut în script, însă există o scenă (îi vom spune aşa) de o spontaneitate şi complexitate rară: o coloană de săteni urmează un şir de bărbaţi costumaţi în uniforme militare romane, părăsind satul şi îndreptându-se spre un deal din apropiere; un câine – pe care pe întreaga durată a filmul îl auzim lătrând, se agită, scoţând de sub roata unui camion parcat în pantă, un dispozitiv care frâna maşina; vehiculul se mişcă din loc, intrând în gardul staulului în care se aflau o sumedenie de capre; iar acestea, eliberate, ies pe drumul asfaltat. Scena este de-a dreptul comică, cu valoare de puzzle, unul perfect, natural. Scena se petrece sub ochiul camerei, amplasată tocmai ca să ofere o frumoasă panoramă asupra dominoului scenografic perfect (în sensul camerei lui Haneke, din „Caché”).

„Le quattro volte” a dispus de o săptămână de proiecţie în Bucureşti, şi probabil, a rulat şi va rula în toate cinematografele Europa Cinemas, din ţară. Altcumva, se găseşte pe net, nefiind nvoie de subtitrare – poate trei replici, în tot filmul. Recomand!

4 comentarii:

  1. e filmul cu capra. nu l-am prins la cinema cand era. BLESTEME!

    also:

    autoreclama nerusinata:

    Ars Cinematica si-a schimbat adresa de la kolcs-sees la www.arscinematica.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine ai revenit! Mă întrebam ce e cu atâta pauză :)
    Sună bine, mulţam pentru recomandare!

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim9/21/2011

    Superbitate cinematografica, acest film!

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!