FILM: notre jour viendra sau "ori suntem golani, ori nu mai suntem!"

Sursa imaginii: allocine.fr



După ce a rulat motoarele pentru videoclipuri pentru „Justice” („Stress”) sau „M.I.A” („Born Free”), Gavras-fiul o fi spus să spele onoarea tatălui care începuse să calce în străchini în ultimii ani, şi să debuteze în lung-metraj. Asta după ce prin 2008, a montat la modul absolut bolnav un documentar despre turul american al celor de la Justice. Şi după ce, colegul şi co-fondatorul Kourtrajmé, Kim Chapiron deja debutase cu exerciţiul “Sheitan” (2006) şi se pregătea în 2010 să lanseze „Dogpound”, solidul remake despre adolescenţii dintr-o şcoală de corecţie (highly recommended). Deci să spunem că încălzirea şi-o făcuse, cumva.

Ce face cu „Notre jour viendra” este să preia tehnici vizuale folosite deja prin videoclipurile păstorite de el, păstrând aceeaşi vână şi apetenţă pentru experienţe anarhice. Numai că apare o necunoscută pe care filmul ăsta nu o satisface deloc: scenariul. La un videoclip, lipsa unui scenariu bine pus la punct, poate fi mascată uşor. Nu şi într-un lung-metraj, unde starea de disconfort nu mai este asigurată doar de un montaj alert şi cadre şmechere şi scandaloase, pe fundalul sonor aferent. Starea trebuie gestionată în deplină concordanţă cu povestea. Iar aici, Gavras şchioapătă, cum spuneam. Prima parte a filmului te duce cu gândul la un drum iniţiatic, ca să nu mai spunem că scena de deschidere cu un consilier-psiholog-pe acolo (Cassel) care priveşte în pământ aduce a film de Bruno Dumont (toţi ne aducem aminte de poliţistul din "L'humanitécare miroase ţărâna din pământul proaspăt arat). Cum spuneam, totul începe cu un aparent drum iniţiatic. Psihologul întâlneşte un adolescent „ciudat”, demotivat de chiar lipsa motivului pentru care trebuie să se adapteze societăţii, virgin şi depresiv. Din momentul ăsta, filmul ia mai multe forme:

  1. în primă fază, „Notre jour viendra” devine un road movie iniţiatic. Psihologul începe un joc manipulator în care încearcă să îi arate ciudatului companion cât de rahat este el şi cum viaţa poate fi celebrată numai bătându-ţi joc de ea. Este cea mai bine închegată parte a filmului, cu un Cassel energic şi minunăţii de gag-uri amare.
  2. segmentul HORECA (J) devine vag şi îmbrăcat într-un suprarealism subţire, adică ieftin. Cassel se pişă în jacuzzi-ul unui cuplu cu probleme locomotorii, face sex cu două englezoaice pe care le agaţă la bazin.
  3. segmentul final – post-punk definitiv – provoacă ruptura bruscă cu tot ce era construit iniţial la nivel de scenariu. Sunt scene jucate prost iar firul epic devine un lanţ inutil de acte violente (foarte tari) cărora nu le mai vezi sensul. 
  4. în final, tabloul general este ăsta: road movie, discurs asupra stării societăţii şi moralitate, redescoperire, film de acţiune – toate amestecurile şi combinaţiile posibile. Este genul ăla de film-eşec al cărui discurs simţi că l-ai înţeles, dar care nu te convinge.

Dacă scenariul este catastrofal, nu poţi spune acelaşi lucru despre tehnica vizuală: planuri absolut demenţiale, dexteritate în a filma scenele alerte şi tratament cromatic magic.

Cassel este mediocru (deşi personajul este cameleonic şi captivant). Olivier Barthelemy (tot invenţie a fondatorilor lui Kourtrajmé) nu este credibil (evident, asta se datorează şi scenariului prost gândit).

0 comentarii:

comentează-te!