FILM: aurora (reg. Cristi Puiu, România, 2010)

Sursa fotografiei: Mediafax

"Aurora
Your Goddess sparkle
A mountain shade suggests your shape"
(Bjork - "Aurora")


Pentru aproape 3 ore, „Aurora” condensează un exerciţiu observaţional pe marginea unui personaj: Viorel. Ca spectator-observator, înclini să te implici în firul epic şi să dai cu presupusul. Cristi Puiu este zgârcit în indicii şi bogat în detalii. Ştii că ai rezolvat puzzle-ul doar în ultimele 3 minute ale filmului. Numai aşa vei scăpa de povara celor 3 ore şi îl vei găsi chiar entertaining. Faţă de „Moartea Domnului Lăzărescu”, „Aurora” schimbă macazul: puţine dialoguri şi minute în şir de tăcere.

Din ultimele minute afli tot, în principiu de ce un necunoscut strigat Viorel împuşcă 4 oameni. Aşa cunoşti cum că femeia cu care stă în bucătărie la începutul filmului este fosta lui nevastă, de fapt. În scena cu pricina, ea îi spune cum copila lor a realizat că dacă lupul s-a travestit în hainele bunicii, atunci bătrânica scoasă din gura lui ar rebui să fie goală. Viorel pare destul de contrariat. Într-o scenă ulterioară, Viorel urmăreşte de pe o stradă desfundată o femeie cu un copil, cum ies din curte şi pleacă. Mintea ţi-ar putea juca feste şi te-ai putea gândi că Viorel vrea să o ucidă pe femeia cu copilul, fiind poate chiar învăţătoarea care a contrazis-o pe fie-sa când i-a povestit de întâmplarea cu Scufiţa (ar fi ieşit filmul absurd al secolului! :)). Pista prindea şi mai multe rădăcini atunci când Viorel a intrat în clasă, în mijlocul pregătirilor pentru serbarea de clasa I, şi susţine câteva contre cu învăţătoarea despre cum şi-ar dori el să meargă educaţia unui copil. Paranoia la ea acasă, pe ecran şi la tine în cap!

În urma divorţului, Viorel probabil vrea să scape de oamenii care au dus la eşecul familial. Ce s-a întâmplat în trecut, cine şi de ce se face vinovat fiecare rămâne sub cheie, în mintea lui. Ucide 3 (plus unul gratis) oameni şi ţine să spună asta în faţa poliţiştilor: „Am împuşcat 3, de fapt 4!”. Femeia împuşcată, pe care nu o cunoştea şi a cărui ghinion fusese doar acela de a acompania una dintre victimele asumate, nu conta pentru el. Deşi în faţa poliţiştilor, şi cea de a patra victimă era tot o crimă, Viorel nu vrea să şi-o asume. Intenţia sa, de eliberare, este plasată drept motivare a crimelor. Viorel, în ciuda tăriei de caracter, se dovedeşte a fi un naiv: în doar câteva minute realizează că semnificaţia proiectului pe care l-a pus la cale nu poate fi decodificată de un grup de idioţi-cu-epoleţi („Acum mi se face frică!”). Pentru ei, nu există grade de ierarhizare a criminalilor – mai buni, mai răi -, iar declaraţiile sunt pure formalităţi, unde motivarea crimelor este doar opţională (ironic, unul dintre poliţişti îi spune că dacă mai are nevoie de un teanc de hârtie, îi va mai da).

Ca proiect, „Aurora” este un film experimental. A crea un personaj prin mii şi mii de mărunţişuri comportamentale nu poate fi nici provocator, pentru tine ca spectator, ci mai degrabă un pariu al regizorului cu sine însuşi. Poate fi evocată natura schizoidală a unui individ prin evocarea unor evenimente banale? De fapt, cine este Viorel? Cristi Puiu face posibilă urmărirea a două piste :

-         Poate fi Viorel un individ suferind de paranoia, nevrotic, un întârziat emoţional? Un bolnav, care  aflat în imposibilitatea de a se comunica pe sine, îşi imaginează o vendetă socială – el contra lumii -, astfel încât orice gest discutabil al celorlalţi îi trezeşte susceptibilitate, enervare, o exacerbare a principiilor de viaţă (în magazin, îşi aşteaptă restul exact, colegului care îi datorează nişte bani îi reproşează tonul, etc.). Este cert faptul că Viorel nu trădează nici un gest de afectivitate faţă de oamenii apropiaţi (nu reacţionează emoţional, culmea, decât la vederea unei căţele, în deschiderea filmului).

-         Sau poate fi Viorel un romantic care doar vrea să scape de greşelile anterior acumulate şi vrea să îşi împuşte trecutul aşa cum trebuie să cureţe tapetul de pe pereţii apartamentului aflat în renovare?

Ca feeling,  după ieşirea de la film, Cristi Puiu încă mai joacă în Liga I, şi totuşi o urmă de frustrare cum că finalul a fost trimis pe ţeavă mult prea facil, rămâne.

7 comentarii:

  1. Eu nu ma vazut filmul, dar citind ce ia scris despre el nu inteleg de i-a placut Manohlei Dragis de la New Yor Times atat de mult,. Mi se pare ca nu e stilul ei de loc, dar ea in general a fost foare bimevoitoare fata de filmul romanesc. Nu stiu de ce, ce anume ii place la filmele romanesti ei ? Poate ii confirma ei cumva propria ei viziune fata de Romania. (care mie nu mi se pare ca e chiar asa, nici macar cea di Moartea Dlui Lazarescu, desi ala a fost un film a la Gogol f. bun, tot nu mi s-a parut prae realist, era mai mult un fel de fabula despre altceva decat despre strict sist. sanitar din Romania. De altfel si Spitalul lui Arthur Hiller cu George C Scott a fost cam tot asa, un fel de fabula.)

    Daca e sa ma iau dupa ce ai scris tu, eu nu as vrea sa vad filmul asta. Mie nu-mi pace Dostoievski f mult desi ii apreciez iubirea fat de personajele sale.

    RăspundețiȘtergere
  2. la prima vedere pare interesant dar cele aproape 3 ore dupa cum zici ar fi un exercitiu de rezistenta pentru mine(numnai daca nu is 2 ore si ceva de actiune "antrenanta").

    RăspundețiȘtergere
  3. @bogdan, unde as putea gasi filmul? sa nu imi spui "la cinematograf", ca sunt 14 ore de zbor + 2 otopeni-centru pana la "patria":)

    RăspundețiȘtergere
  4. păi mă gândesc că singura soluţie acum ar fi să cauţi festivaluri. nu are distribuitor în usA, deci...

    sau aştepţi dvd-ul. sau VOD-uri.

    RăspundețiȘtergere
  5. L-au programat de la noua seara, oare de ce?

    RăspundețiȘtergere
  6. Femeia cu care stă în bucătărie la începutul filmului este actuala lui amanta, tot divortata ca si el, nu fosta lui nevastă si copilul despre care vorbeste nu e copilul lor.

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!